O companie românească, noul sponsor principal al unui club spaniol de fotbal, cu tradiție de aproape un secol

de A M

După Dacia, care apare de mai mulți ani pe tricourile italienilor de la Udinese, o altă companie din România se implică în susținerea unui club de fotbal important, din vestul Europei.

Digi Communications a semnat un acord cu Rayo Vallecano și devine sponsor principal al madrilenilor cel puțin până la finalul acestui sezon. „Acest proiect reprezintă o mândrie pentru noi și o modalitate de a ne arăta sprijinul pentru echipă, pentru fanii ei și pentru toți vallecanos și vallecanas. Este o alianță ce ne va permite, cu siguranță, să continuăm să creștem împreună”, spune CEO-ul DIGI España, Marius Vărzaru.

Rayo Vallecano este un club înființat în 1924. Joacă acum în Segunda División, iar istoria sa este una aparte. Deși are sediul în cartierul Vallecas, din Madrid, gruparea nu se identifică drept una din Capitală. Provenită dintr-unul dintre cele mai sărace cartiere madrilene, unul ticsit istoric cu imigranți și muncitori, Rayo și-a făcut un nume datorită politicilor sale sociale. Susținătorii echipei, ”săraci, dar mândri”, se declară fățiș împotriva rasismului și a xenofobiei de orice fel.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Digi și-a început activitatea în Spania în 2008. De atunci, a crescut constant, iar acum are peste două milioane de clienți și mii de puncte de vânzare a serviciilor sale. Pe lângă business-ul din România, Digi Communications NV operează și în Ungaria și Italia. În România, Digi | RCS&RDS este cel mai mare angajator din domeniul antreprenorial local, cu circa 13.000 de angajați.  

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.