BCR donează 2,5 milioane de lei, în sănătate și educație, pentru susținerea luptei împotriva coronavirusului

Foto: plazaromania.ro

Banca Comercială Română mobilizează 2,5 milioane de lei pentru lupta împotriva pandemiei COVID-19.

Banii sunt deja direcționați către spitalele locale, comunitățile și ONG-urile implicate în procurarea și colectarea materialelor sanitare, sprijinul persoanelor vulnerabile – în special cele în vârstă și fără ajutor -, în educația privind prevenția și protejarea oamenilor, dar și către eforturile de a asigura învățământ de la distanță.

“Facem parte zi de zi din comunitățile locale, lucrăm împreună cu ele și credem în puterea comunității. Așa că am decis să ne implicăm și mai mult în susținerea lor, pentru a contribui la efortul comun de a trece cu bine peste această perioadă. Printre inițiativele la care contribuim în mod direct și concret se numără susținerea fondului de urgență pentru spitale, deschis de organizația Salvați Copiii. Suplimentar, colegii noștri sunt în contact permanent cu unitățile medicale locale și le-am pus la dispoziție un fond din care le pot oferi suport financiar. Vrem să ajutăm repede și exact acolo unde este nevoia cea mai mare. În plus, pentru că rolul principal al unei bănci este de a asigura susținerea ideilor care ajută la dezvoltarea societății, am decis să extindem suportul acordat, prin Acceleratorul BCR-InnovX, firmelor și antreprenorilor ce propun soluții inovatoare în tehnologie, pentru provocările din sănătate și economie induse de Covid-19”, declară Sergiu Manea, CEO BCR.

Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”

Membră a Erste Group, Banca Comercială Română este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, prin operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital) şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe. BCR oferă produse și servicii financiare prin 21 de centre de afaceri și 22 de birouri mobile dedicate companiilor și 431 de unități retail, în majoritatea orașelor cu peste 10.000 de locuitori. Dispune de cea mai mare rețea națională de bancomate – 2.000 de bancomate, 15.300 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.   

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajați deservesc 16,2 milioane de clienți, în 2.500 de filiale din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croația și Serbia.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share