Preşedintele CEC Bank a obţinut un nou mandat de preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Noua componenţă a Consiliului Director a fost votată de Adunarea Generală a ARB, ca urmare a expirării mandatelor preşedintelui, vicepreşedintelui şi a unor membri.
Conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de Bogdan Neacşu, ales pentru al doilea mandat în funcţia de preşedinte, Luminiţa Runcan, desemnată vicepreşedinte, membrii deja existenţi Mircea Busuioceanu şi Cristian Agalopol, la care se adaugă Maria Rousseva, pentru primul mandat. Ion Stan şi Cornel Stănescu au fost aleşi ca membri pentru al doilea mandat consecutiv.
- Influencerii JYSK: Marius, Alexandra și Tomas, „vocile” colegilor care dau viață poveștii JYSK
- Bosch a investit 50 de milioane de euro în activitățile din România, în 2024. Compania a încheiat anul trecut cu 10.320 de angajați
- Concediul de maternitate: „vacanța” all inclusive, dar fără somn și room service
Consiliul Director este organul deliberativ şi decizional al ARB. Durata mandatului membrilor este de trei ani. Radu Graţian Gheţea ocupă funcţia de preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor. Conducerea executivă este asigurată de preşedintele executiv, Florin Dănescu.
Asociaţia Română a Băncilor reprezintă piaţa bancară din România de 33 de ani şi s-a extins prin includerea a 12 membri afiliaţi, companii non-bancare. „Sistemul bancar este stabil şi solid, cu un indicator de solvabilitate de 22,90 la sută în martie 2024. Activele industriei bancare au avansat cu 15,4 la sută în ritm anual, până la 822,6 miliarde lei, potrivit datelor aferente lunii martie 2024. Sectorul bancar este parte din soluţie și asigură finanţare pe baze sustenabile, economisire la dobânzi competitive şi produse şi servicii digitale”, menţionează ARB.
Băncile contribuie la finanţarea afacerilor, a locuinţelor şi a proiectelor de investiţii pentru 2,3 milioane debitori. Volumul creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor s-a cifrat la 140 miliarde lei, în 2023, în creştere cu 10,41 la sută față de volumul împrumuturilor noi accesate în 2022. 15,80 milioane deponenţi persoane fizice şi juridice deţin depozite ce se ridică la aproape 584 miliarde lei, în martie 2024, în creştere cu 11,4 la sută în ritm anual.
Asociaţia Română a Băncilor este membră a Federaţiei Bancare Europene din 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – Reţeaua Internaţională de Educaţie Financiară, a Consiliului European al Plăţilor, a Federaţiei Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European şi a 26 de organisme naţionale lucrative privind dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului economic.