Echipa Centrului de Inginerie Bosch a sărbătorit mutarea în a doua clădire de birouri și laboratoare din centrul Clujului

Angajații Centrului de Inginerie Bosch au sărbătorit, ieri, mutarea în cea de-a doua clădire de birouri și laboratoare din centrul Clujului, care va fi inaugurată oficial în 23 aprilie.

Lucrările la noua clădire Bosch au început în iulie 2021. Valoarea investiției planificate pentru acest proiect a fost de circa 21 de milioane de euro. Noua clădire se întinde pe o suprafață construită de circa 10.000 mp și este prevăzută cu o parcare subterană.

Pe lângă birourile și sălile de ședințe moderne, oferă facilități precum zone pentru testarea mașinilor, spațiu dedicat proiectelor studențești, sală de conferință și zone de relaxare. “Colegii noștri vor continua să dezvolte proiectele de ultimă generație din domeniul mobilității în același mediu de lucru inteligent și creativ, care inspiră și susține inovația, dar în două clădiri interconectate, începând de acum”, anunță compania.

La momentul deschiderii șantierului, Bosch a anunțat că peste 1.400 de angajați vor putea activa, într-un model de lucru hibrid, în cele două clădiri ale centrului de inginerie. Prima clădire a fost inaugurată în februarie 2020 și are o suprafață construită de circa 17.000 mp.

Inginerie avansată

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj joacă un rol esențial în transformarea sectorului mobilității, de la înființarea sa, în 2013. Prin expertiza amplă în ingineria software, hardware și mecanică și ingineria fiabilității, dar și în planificarea vânzărilor, experți locali contribuie la dezvoltarea unor soluții inovatoare, bazate pe inteligența artificială, aplicate în domeniile conducerii automatizate, mobilității electrice, conectate și Internetul lucrurilor. Datorită colaborării strânse cu alte centre de inginerie Bosch și cu fabrica Bosch din Cluj, centrul oferă soluții unice clienților din toată lumea.

În ultimii ani, Centrul de Inginerie din Cluj a realizat parteneriate strategice cu autoritățile locale, companiile partenere și mediul academic, și și-a consolidat implicarea activă în comunitățile locale. În domeniul educației, Bosch a dezvoltat la Cluj, din 2013, proiecte de lungă durată cu universitățile locale.

Grupul Bosch este prezent în România de aproape trei decenii și are în jur de 10.000 de angajați în șase entități. Pe lângă centrele de cercetare și dezvoltare din Cluj și București și fabricile din domeniul soluțiilor de mobilitate din Cluj și Blaj, operează o unitate de producție din domeniul tehnologiei industriale, tot la Blaj, și un centru pentru soluții de externalizare a proceselor de afaceri, la Timișoara. În București, administrează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor de activitate Soluții de mobilitate, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie. Tot în Capitală se află și o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piața aparatelor electrocasnice.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share