Ovidiu Badea, președintele Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, are un salariu de 1.943.000 lei pe an, ceea ce înseamnă peste 38.000 de dolari pe lună.
Salariul lui Ovidiu Badea este mai mare decât cel al președintelui SUA, Donald Trump, care încasează 33.333 de dolari/ lunar.
„La salariul acesta, probabil că este un lider mondial în cercetarea în silvicultură. Ni se va spune că acest institut are venituri proprii, deci salariile mari sunt bine meritate. Să ne uităm puțin mai atent peste acest institut. Dacă ne uităm îndeaproape, vedem că acele venituri proprii sunt tot fonduri publice în totalitatea lor.
Aproximativ o treime din veniturile proprii vin de la stat, prin granturi pentru cercetare. O altă treime este din amenajări de păduri pe care acest institut are monopol – deci statul, prin Romsilva, îi plătește. Iar cealaltă treime din venituri iese din exploatarea pădurilor de stat pe care le are în administrare.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Astfel, cei peste 38.000 de dolari pe lună ies în totalitate din banii noștri. Statul a tot investit în acest institut, iar cheltuielile au tot crescut. Există zeci de astfel de instituții în apanajul statului român, care își răsplătește consiliul de conducere cu sume obscene, din banii contribuabililor.
Nu e prima dată când vedem schema asta. În teorie, finanțăm cercetarea. În realitate, finanțăm sinecuri și salariile celor conectați politic”, afirmă deputatul Claudiu Nasui, într-o postare pe Facebook.