miercuri, august 19, 2026

Burse de practică în Bundestag – românii se pot înscrie până în 31 iulie

de A M

În fiecare an, Bundestagul german acordă, în colaborare cu Freie Universitat Berlin, Universitatea Humboldt din Berlin și Universitatea Tehnică Berlin, circa 120 de burse pentru tineri absolvenți de studii universitare din 42 de țări.

De la începutul lunii martie până la sfârșitul lunii iulie 2019, bursierii vor avea posibilitatea să-și desfășoare activitatea în biroul unui deputat din Bundestag și vor putea participa la seminarii ale universităților din Berlin. Scopul programului este participarea la derularea activității politice si a proceselor decizionale democratice.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Toate costurile legate de transport, cazare și asigurare, inclusiv bursa lunară de 500 de euro, vor fi preluate de Bundestag. Informații suplimentare despre program și documentele necesare pentru înscriere pot fi găsite aici. Data limită a înscrierilor este 31 iulie, iar dosarul poate fi trimis la adresa de e-mail: info@bukarest.diplo.de.

Candidații trebuie să fie cetățeni români (dubla cetățenie este acceptată), absolvenți de studii universitare (B.A., B.S., M.A., studii de licență, master sau doctorale), în orice specialitate, vorbitori de limbă germană (cel puțin B2), interesați de legăturile politice și sociale, dar și de istoria germană, persoane angajate din punct de vedere social-politic, care nu au împlinit 30 de ani până la data de începere a programului (1 martie 2019).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.