Singurul producător integrat 360° de baterii auto din România a numit-o în rolul de Head of HR pe Carmen Meșter, un profesionist cu peste două decenii de experiență în domeniul resurselor umane, cu preponderență în companii cu activități de producție.
Carmen Meșter a condus departamentele de Resurse Umane ale unor companii de top, precum EVW Holding, Brinel, De’Longhi sau Nokia, Sociolog, pasionată de dezvoltarea organizațională și umană, își dorește să împărtășească din experiența acumulată prin prezentarea conexiunilor dintre creativitate și lumea pragmatică a afacerilor. Colaboratorii săi vor găsi mereu în ea un mentor sau un sfătuitor de nădejde.
„Consider că astăzi, mai mult ca oricând, ideea că resursele umane sunt cea mai mare bogăție a unei companii este mai mult decât un slogan. Situațiile de acum sunt fără precedent și astfel vor genera soluții fără precedent. Din acest motiv, oportunitățile sunt permanente și nelimitate”, spune Carmen Meșter.
Deținută de concernul sud-african Metair, Rombat Bistrița este lider pe piața locală de profil, din 1997. Înființată în urmă cu peste 40 de ani, în 1980, Acumulatorul Bistrița și-a schimbat denumirea în 1991, când a devenit Rombat. Compania a fost deținută de stat până în 1996 când, în urma privatizării, a fost cumpărată de angajați.
În 2012, Rombat Bistrița a fost preluată de Metair International Holdings Cooperatief, parte a grupului Metair Investment Limited. De-a lungul timpului, a produs și vândut baterii auto în peste 40 de state de pe patru continente. Compania are un parteneriat strategic de peste 25 de ani cu Dacia Renault, iar în 2017 a devenit furnizor pentru Ford Craiova. În 2021, a obținut certificarea Q1 Ford, care atestă standardul maxim de excelență ca furnizor OEM.