România devine a șaptea piață europeană pentru Uriach, după ce grupul farma catalan a achiziționat Medimow, compania cu capital 100 la sută românesc, care activează în domeniul produselor fără prescripție: nutraceutice și dispozitive medicale.
Compania-mamă a unor mărci precum Aquilea, Aerored, Fave de Fuca, Utabon sau Biodramina, Uriach deține filiale în Spania, Italia, Portugalia, Germania, Austria și Elveția, un joint venture în Grecia și intenționează să continue să adauge pe harta sa și alte țări, în special Franța.
Veniturile companiei au ajuns, în ultimul an, la 303 milioane de euro. Ținta sa este să ajungă la o cifră de afaceri de 500 de milioane de euro, în 2025, ceea ce presupune mai multe achiziții și o continuă expansiune geografică, cu accent principal pe Franța, dar și pe țări din nordul și estul Europei, și consolidarea prezenței în țări în care compania și-a făcut simțită prezența prin achiziții ocazionale.
Înființată în 1838, Uriach este o companie farmaceutică administrată în familie, care își bazează afacerea pe patru domenii de activitate: sănătatea consumatorului (produse OTC și de îngrijire naturală), produse de marcă, Uriach generice și contracte de producție.