Un român, pe lista câștigătorilor la Oscar
Chiar dacă documentarul “Colectiv” nu a obținut nicio statuetă la premiile Oscar, în acest an, România s-a aflat,…
26 aprilie 2021
Prima tânără cu sindrom Down din România, angajată la Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Oana Rotar este prima tânără cu sindrom Down din România, angajată la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Din…
12 aprilie 2021
Ian Pearson, șeful Ford România, a părăsit compania, după 31 de ani în echipa constructorului auto american
Directorul general al fabricii Ford Craiova și-a luat rămas bun, săptămâna aceasta, de la colegii din România. Din…
2 aprilie 2021
Asociația Zi de Bine a finalizat amenajarea Studiourilor Ferentari, unde copiii pot învăța prin artă
Studiourile Ferentari, proiectul demarat de Asociația Zi de Bine, a fost finalizat. Peste 30 de copii din trupa…
1 aprilie 2021
Profesori de la Universitatea Babeș-Bolyai, premiați de una dintre cele mai mari societăți profesionale de psihologie din lume
Conf. univ. dr. Simona Ștefan și prof. univ. dr. Daniel David, de la Departamentul de Psihologie Clinică și…
29 martie 2021
Un chirurg pediatru digitalizează accesul copiilor cu boli cronice la îngrijire și ajutor profesional
Medicul Andreea Mădălina Șerban, un chirurg pediatru cu opt ani de experiență în spitale din București, Paris, Londra…
26 martie 2021
Florin Godean, Country Manager Adecco România, este noul președinte al Camerei de Comerț Elveția-România
Membrii Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R) l-au desemnat, săptămâna trecută, pe Florin Godean, Country Manager Adecco România, în…
24 martie 2021
Marius Ghenea “relansează” volumul care a revoluționat piața de carte de business din România
La un deceniu distanță de la momentul lansării cărții “Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunități și succes…
22 martie 2021
Consultantul în resurse umane Ruxandra Hanea înființează o școală privată la Sibiu
După 20 de ani de experiență în educația adulților, Ruxandra Hanea, Managing Partner al companiei de consultanță în…
18 martie 2021
Alexandru Țuca, antreprenorul care a construit un business cu aer curat
Pentru AlecoAir, liderul segmentului de produse pentru tratarea calității aerului din România, anul pandemiei a fost anul dezvoltării.…
17 martie 2021
Chef Adi Hădean deschide o cantină socială în Constanța
Asociația Adi Hădean a inaugurat, luni, o cantină umanitară în Constanța, ca parte a proiectului #SolidarSocial. Cantina va…
10 martie 2021
OMV Petrom contribuie cu 1,5 milioane de euro la cea mai mare campanie de împădurire cu finanțare privată
Cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est continuă cea mai mare inițiativă de împădurire, finanțată…
9 martie 2021
Prof. Dr. Mihaela Grigore lansează un site cu cele mai noi subiecte din domeniul ginecologiei
De astăzi, publicul interesat de cele mai noi subiecte din domeniul ginecologiei are la dispoziție un website lansat…
8 martie 2021
Cristian China-Birta dezvăluie “secretele” colaborărilor cu influencerii
Bloggerul și antreprenorul Cristian China-Birta lansează “Ce ne facem dom’le, cu influencerii ăștia?”, o carte despre influencer marketing,…
26 februarie 2021
Un avocat român, noul președinte pentru Europa al rețelei juridice internaționale Legal Netlink Alliace
Mihai Voicu, Partener la Societatea de Avocați ONV LAW, a fost ales președinte pentru Europa al rețelei juridice…
25 februarie 2021