Mădălina Andreea Beldie, șef de promoție la Medicină, la UMF Iași

Peste 500 de studenți au absolvit, anul acesta, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” Iași – specializarea Medicină. Mădălina Andreea Beldie este șef de promoție.

“Îmi este greu să identific exact de unde a pornit dorința mea de a studia Medicina, dar cel mai probabil, pasiunea pentru științe, pe care am avut-o dintotdeauna, a jucat un rol important. Când eram la liceu, am luat decizia să dau admiterea la UMF Iași, pentru că am considerat că ar fi oportunitatea cea mai potrivită să îmbin materiile favorite de atunci, chimia și biologia”, mărturisește Mădălina.

Prilejul cu care s-a convins că a făcut alegerea potrivită a fost practica de vară de la finalul anului I, primul său contact mai îndelungat cu spitalul. De atunci, a fost sigură că meseria de medic este cea pe care și-o dorește pentru viitorul său și că nu s-ar vedea făcând altceva. Mădălina crede că singurele motive pentru care un licean ar trebui să aleagă UMF Iași – și orice universitate de Medicină, în general – ar trebui să fie pasiunea pentru acest domeniu și dorința de a-i ajuta pe ceilalți.

“Nu pot să mint și să spun că ultimii șase ani au fost ușori, chiar deloc. Am avut de făcut sacrificii și am fost nevoită să mă adaptez la situații pe care nici nu mi le-aș fi putut imagina când eram încă la liceu, dar ce vreau să subliniez este faptul că aspirația de a deveni un medic bun pentru pacienții tăi și curiozitatea și interesul sunt cele care te ajută să continui în momentele grele”.

Prietenii noștri de la JYSK ne susțin să descoperim, în fiecare zi, oameni care inspiră. Află cum îți poți găsi un job pe stil scandinav, în România: https://cariere.jysk.ro/ro/magazine

Articolul anterior

Mai mult de jumătate dintre angajați au primit mai mulți bani, în 2022, iar salariul mediu brut a ajuns la 1.338 de euro. În Ungaria

Articolul următor

Marius Maican și Alexandru Ilie consolidează echipa de top management Orange România

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share