Ce doresc farmaciștii de la un loc de muncă?

De cele mai multe ori, atunci când vorbim de farmacist, ne gândim la omul din spatele tarei din farmacia de circuit deschis. Însă, farmacistul este şi într-o fabrică de medicamente, într-un depozit de medicamente,  într-un spital sau într-o firmă, mai mică sau mai mare, care se ocupă cu studii clinice sau de documente pentru autorizația de punere pe piață a unui medicament.

Ana Pârvulescu

Contributor

Farmaciștii sunt acei specialiști din domeniul sănătății care, după absolvirea facultății, au cunoștințe diverse: de la farmacologie, la dermatocosmetologie şi produse tehnico-medicale, de la formularea medicamentelor, la noțiuni despre industrie, chimii felurite şi lucru în laborator. Sigur, aceste informații teoretice (de cele mai multe ori) trebuie aprofundate şi aplicate.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Ce își doresc farmaciștii de la locul de muncă?

Respect. Atât din partea pacientului, cât şi din partea angajatorului, dar şi din partea celorlalți profesioniști din domeniul sănătății. Iar respectul din partea angajatorului se traduce prin:

  • orar decent;
  • salariu satisfăcător;

Şi bonus sub formă de:

  • provocare, pentru a putea evolua personal şi profesional;
  • sentimentul că sunt utili, atât firmei, cât şi societății;

Desigur, una dintre condiții, pentru a fi tratat cu respect, este să oferi respect, să arăți un comportament adecvat, dar şi argumente solide, într-o discuție în contradictoriu. Însă, este o condiție necesară, dar nu suficientă. O altă formă de respect este să deții informații complexe, mereu actuale, şi să le pui în slujba binelui: binelui pacientului, dar şi a binelui angajatorului. Este o balanță care nu-i ușor de menținut, dar un farmacist respectabil este obișnuit să lucreze cu balanțe.

Orarul decent înseamnă să nu fii prezent la locul de muncă zilnic, fără pauză, dar nici în timpul sărbătorilor importante.

În ceea ce privește salariul, acesta trebuie să fie în concordanță cu ceea ce oferă farmacistul, în materie de cunoștințe, de capacitatea de a lua decizii bune, în situații delicate. De asemenea, este important cum face față la volumul de muncă alocat, cât e de loial angajatorului şi cât de multă valoare adăugată aduce. Calitățile trebuie apreciate printr-o reevaluare anuală a salariului – o investiție mică a angajatorului poate reprezenta un câștig pe termen lung. Pentru ca angajatul să ofere calitate în serviciile sale, trebuie să se simtă apreciat şi să nu se gândească că banii primiți la final de lună îi ajung doar pentru a-și satisface nevoile primare.

Din păcate, deși facultățile de farmacie sunt tot mai multe, calitatea învățământului este în derivă, iar oferta angajatorului, de cele mai multe ori, nu este în concordanță cu ceea ce înseamnă un farmacist bine pregătit şi respectabil.

Primele de sărbători şi de vacanță, de asemenea, fac parte din oferta unui angajator respectabil. În plus, un minimum de respect, pentru farmacistul din farmacia comunitară, îl constituie discount-ul acordat angajatului pentru produsele achiziționate de la firma pentru care lucrează.

Colegiul Farmaciștilor face demersuri pentru recunoașterea formală (de către stat) a serviciilor farmaceutice în România. Dar e o cale lungă până la a se concretiza.

De cele mai multe ori, atunci când vorbim de farmacist, ne gândim la omul din spatele tarei, din farmacia de circuit deschis. Însă, farmacistul este şi într-o fabrică de medicamente, într-un depozit de medicamente,  într-un spital sau într-o firmă, mai mică sau mai mare, care se ocupă cu studii clinice sau de documente pentru autorizația de punere pe piață a unui medicament.

Din păcate, deși facultățile de farmacie sunt tot mai multe, calitatea învățământului este în derivă, iar oferta angajatorului, de cele mai multe ori, nu este în concordanță cu ceea ce înseamnă un farmacist bine pregătit şi respectabil. Astfel, acesta are de suferit. Din cauza lipsei de respect pe care o resimte, există șanse să nu mai presteze servicii de calitate. Iar de aici mai e un singur pas până să fie tratat cu lipsă de respect de pacient (în cazul farmacistului care interacționează direct cu pacientul). Așadar, este un cerc vicios, dar, așa cum zicea scriitorul portughez Fernando Pessoa, nu știu ce va aduce ziua de mâine…

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share