Ediția cu numărul 27 a târgului de joburi Angajatori de TOP București, care a avut loc weekend-ul trecut, a reunit 130 companii din Capitală, care au oferit peste 6.000 de joburi, poziții pentru profesioniști și programe de internship & trainee, astfel încât fiecare candidat care a participat la eveniment a avut ocazia să-și găsească cel puțin o oportunitate de carieră din domeniul lui de interes.
Peste 8.000 de vizitatori au fost prezenți în cele două zile de eveniment, pentru a interacționa cu angajatorii și pentru a aplica la jobul dorit prin intermediul CV-ului Barcode, direct la standul companiei de care au fost interesați. În cele două zile au fost companii care au avut și peste 850 de CV-uri scanate. Dintre acestea, peste 70 la sută au fost relevante pentru cerințele joburilor deschise. În următoarea perioadă, angajatorii vor analiza CV-urile candidaților și îi vor contacta pentru un prim interviu, dacă profilele lor se potrivesc cu cerințele joburilor.
1.300 de persoane au participat la cele 25 de workshop-uri & conferințe. Speakerii au abordat subiecte precum inteligența emoțională la locul de muncă, cum să-ți construiești brandul personal sau cum va arăta CV-ul viitorului, menite să ajute participanții în dezvoltarea lor profesională și personală.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Un alt punct de interes a fost zona conferințelor IT din cadrul TechTalks, unde s-au reunit pasionații de tehnologie, pentru a interacționa cu 15 speakeri internaționali și locali. Sesiunile tehnice au cuprins patru confeințe IT dedicate profesioniștilor și șase TechLabs, unde juniorii și nu numai au luat parte la rezolvarea unor studii de caz și au dezbătut discuții pe subiecte precum Java, Telecomunicații, Big Data.
Profilul candidaților care au participat la Angajatori de TOP variază de la profesioniști cu peste cinci ani experiență, persoane cu experiență middle-level, la candidați entry level și studenți. Majoritatea au venit la eveniment pentru oferta de joburi în București, dar au fost atrași și de workshop-uri & conferințe și de consilierea gratuită în carieră. Vizitatorii au căutat oportunități de carieră în domenii precum Contabilitate-Finanțe, IT&C, Inginerie, BPO & Customer Support, Management-Consultanță, Marketing & PR, Resurse Umane și Vânzări.
Printre companiile care i-au atras cel mai mult pe vizitatori se numără Groupe Renault, TELUS International Europe, BRD, Digi | RCS & RDS, British American Tobacco, Raiffeisen Bank, Huawei, Valoris Center, Deloitte, Societe Generale European Business Services (SG EBS), Veeam Software, Medicover, Harman, Arctic, Genpact, Bertrandt Bucharest și Siemens.
Ce spun companiile despre experiența Angajatori de TOP București
“Participarea la târgul de joburi de la București a fost un câștig pentru compania noastră, dacă luăm în calcul numărul important de CV-uri colectate. Mai mult, posibilitatea de a interacționa nemijlocit cu cei aflați la debutul carierei ne-a ajutat să cunoaștem mai bine așteptările lor de la un loc de muncă, ce parcursuri profesionale își proiectează, cum ne percep și ce își doresc de la noi – Digi | RCS & RDS. A fost, în mod cert, una dintre cele mai bune experiențe de recrutare și popularizare a brandului nostru de angajator” – Camelia Maria, director HR al Grupului DIGI |RCS & RDS.
“Ne propunem să angajăm în principal software engineers, atât pe back, cât și pe front-end, în special cu abilități de comunicare în limba franceză. Obiectivul nostru de recrutare este de cel puțin 200 de persoane” – Alexandra Maxim, HR Specialist, CGI.
“În urma participării la Angajatori de TOP București, vrem să ocupăm pozițiile disponibile din companie, în special cele entry-level. La fel ca în fiecare an, la eveniment am întâlnit mulți candidați cu potențial, care se pliază profilului nostru, și sunt sigură că vom reuși să acoperim o parte din joburile pe care le avem deschise. Pe lângă oportunitatea de a interacționa direct cu publicul nostru, participarea la eveniment ne-a ajutat cu siguranță la awareness” – Iulia Șomoiag, Marketing Coordinator, Valoris Center.
“Toate CV-urile vor fi analizate de HR și echipele de management. În funcție de analiza profilelor condidaților, vor fi redirecționați către poziții compatibile, așadar candidații vor fi contactați și programați la interviu” – Ionel Micu, Manager, SNC Lavalin.
“Ca agenție prezentă pe piață de mai mult de 15 ani, specializată în inginerie și IT, suntem în permanentă căutare de talente. Angajatori de TOP este un eveniment consacrat și o sursă bună de a recruta viitori angajați” – Silvia Tănase, Organizations Manager, Organisation Consulting Prod.
“Ne face plăcere să participăm în fiecare an la Angajatori de TOP. Este cel mai popular eveniment, care aduce la standul companiei candidați de calitate și potriviți pentru echipele Nobel” – Alice Goriță, HR Specialist, Nobel.
Pentru persoanele care nu au reușit să ajungă la ediția din București, oportunitățile de carieră continuă online, la următoarea ediție Angajatori de TOP Virtual, pe hipo.ro, între 4 și 24 noiembrie. Candidații pot participa gratuit la Angajatori de TOP Virtual. Ei trebuie să-și creeze un cont sau să-și actualizeze CV-ul pe hipo.ro, iar ulterior vor putea vizita standurile online ale companiilor, pot vizualiza joburile disponibile şi cerinţele solicitate de angajatori, pot aplica la joburi şi se pot înscrie la seminarii online (webinarii).