Cele mai căutate cinci joburi din IT în România și media salariilor pentru cele mai dorite posturi

de A M

În România, cele mai căutate funcții din IT sunt cele de dezvoltator interfețe, inginer software, specialist în securitate, analist big data, specialist asigurarea calității, arată datele Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online a angajaților din România.

Salariile medii aferente celor mai căutate cinci joburi din domeniul IT sunt cele pentru dezvoltator interfețe (7.520 lei), inginer software (9.210), specialist securitate (7.360), analist big data (5.200) și specialist în asigurarea calității (6.330). Informațiile sunt obținute prin Salary Report, un instrument complex, destinat specialiștilor din HR, lansat de Undelucram.ro.

Utilizatorii Undelucram.ro își comunică transparent și deschis salariile în platformă. Informațiile sunt analizate de o echipă asistată de un algoritm de inteligență artificială ce exclude datele nerelevante și extrage metrici actualizați și preciși: medie de salarii, mediană salarii, quartile sau percentile. Salary Report furnizează și alte date suplimentare, precum top beneficii extrasalariale primite, salarii acordate în funcție de nivelul de experiență (<2 ani, 2-5 ani, >5 ani), de gen și de zonă.

„Platforma Undelucram.ro pune la dispoziția angajaților și a angajatorilor, deopotrivă, informații relevante despre joburi, salarii sau beneficii. Ei capătă o înțelegere aprofundată a modului în care funcționează piața muncii din România și pot contribui activ la evoluția sa. Ne putem mândri că îndeplinim un rol esențial în câmpul muncii și contribuim la bunul mers al lucrurilor și la construirea unui viitor sustenabil”, afirmă Costin Tudor, fondator și CEO Undelucram.ro.

DESPRE UNDELUCRAM.RO

Este cea mai mare comunitate online a angajaților din România, cu peste 850.000 de potențiali angajați pe platformă. Pune la dispoziția angajaților și Salariometru, un instrument online pentru compararea salariilor din România, un calculator de salariu și resurse pentru dezvoltarea carierei, precum modele de CV, topul angajatorilor și articole despre industrie.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.