Conform analizei făcute de compania de training și consultanță în management Brightway, cererea pentru programe de training online a fost de șapte ori mai mare în ultimele nouă luni decât în 2019, iar 77 la sută dintre companii au continuat cel puțin o parte dintre programele de training planificate pentru 2020.
„În abundența de programe de e-learning existente pe piață, companiile au preferat în continuare training-urile interactive de tip classroom, chiar dacă modul de livrare a fost online. Provocarea noastră a fost de a concepe un format de învățare interactiv, folosind platformele digitale de comunicare. Au existat schimbări și în modul în care participanții au perceput programele de training. Față de 2019, în topul beneficiilor, aproape la egalitate cu obiectivele de învățare, a apărut conectarea cu membrii echipei. Participanții au apreciat semnificativ mai mult în 2020 faptul că pot să se vadă și să comunice cu colegii într-un mediu altfel”, declară Mihai Arghire, Senior Trainer & Consultant Brightway.
Cele mai cerute programe au fost cele axate pe growth mindset, adaptarea vânzărilor la contextul actual, comunicare șileadership remote. Scăderi de peste 80 la sută au avut programele de team building, atelierele creative, public speaking și prezentări de impact. „Pentru anul viitor, preconizăm o scădere a cererii de programe de training cu 10-15 la sută, pe fondul prudenței organizațiilor în a face investiții. O revenire va fi posibilă în 2022, după ce vor exista un vaccin și un tratament eficient al coronavirusului, care să readucă încrederea consumatorilor la un nivel ridicat. Va fi și un moment de consolidare a pieței, în care o parte dintre companiile foarte mici vor dispărea de pe piață sau își vor suspenda activitatea. Pentru furnizorii de training medii și mari, perioada care vine va fi un test de maturitate. Vor rămâne căutate programele ce ajută oamenii și organizațiile să se adapteze la contextul actual, pentru că lunile următoare vor aduce restructurări în multe sectoare economice”, explică Mihai Arghire.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Specialiștii au constatat și o creștere cu peste 200 la sută a serviciilor de consultanță complementare programelor de training ce au avut ca scop optimizarea proceselor operaționale. Interesul companiilor a fost nu doar către antrenarea abilităților și dezvoltarea competențelor, ci și către crearea unor procese de lucru mai eficiente în condițiile actuale.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Analiza Brightway s-a desfășurat în septembrie și a vizat 152 de companii. Brightway este o companie de training ce își propune să valorifice potențialul uman din fiecare organizație, să le inspire să devină motorul schimbării și să contribuie la prosperitatea globală. Prin programele educaționale inovatoare și instrumente de management adresate provocărilor zilnice ale persoanelor, echipelor și organizațiilor din mediul de afaceri, Brightway are ca scop să crească nivelul de performanță și calitatea vieții pentru membrii companiilor.