Peste 5.000 de angajaţi din fabricile de medicamente nu au avut pauză nici măcar o zi şi nu au avut nici o problemă de infectare, în ultimele două luni.
„În industria farmaceutică, există o cultură responsabilă, adânc înrădăcinată, de Environment, Health, Safety (EHS – Mediu, Sănătate, Siguranţă). De aceea, am crezut că este o idee bună să împărtăşim cinci bune practici pe care fabricile de medicamente le-au pus în aplicare cu sfinţenie, în ultimele două luni, în propriile comunităţi, şi care au ajutat la trecerea peste această perioadă, fără efecte secundare. Informaţiile de mai jos, venite din propria experienţă, nu acoperă toate măsurile ce se pot lua, dar sunt un prim pas în planificarea reluării activităţii pentru managerii organizaţiilor medii şi mari, mai ales cele care lucrează în clădiri de birouri, spaţii industriale şi situri de producţie. Dacă cineva crede că implementarea măsurilor de mai jos este scumpă, atunci să se gândească la costul izbucnirii unei epidemii de coronavirus în propria-i organizaţie”, spune dr. Dragoş Damian, șeful Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).
Cinci sfaturi pentru cei care se întorc la serviciu, de la cei care nu au plecat de la serviciu.
1. Numiţi un „epidemiolog de serviciu” – cineva din Resurse Umane, chiar directorul RU
Să fie un coleg care să stăpânească minime cunoştinţe medicale şi despre COVID-19, responsabil pentru starea de sănătate a fiecărui coleg, implementarea şi controlul tuturor măsurilor de prevenţie împotriva coronavirusului şi relaţia cu medicul organizaţiei.
2. Gadget-ul de măsurare a temperaturii este noul prieten al organizaţiei
Un termometru-pistol este suficient, un scanner termic este ideal la organizaţii mari. Cereţi administratorilor clădirilor să instaleze unul. „Epidemiologul de serviciu” va fi instruit cum să interpreteze rezultatele şi asupra măsurilor pe care trebuie să le ia.
3. Creaţi o cultură de a) distanţare individuală, b) etichetă respiratorie şi c) igienă a mâinilor
a) Distanţarea individuală, de 1,5-2 metri, este mai eficientă decât masca şi mănuşile, pe care marea majoritate a angajaţilor oricum nu le folosesc corect. Regândiţi pauza de fumat şi pauza de masă. Evident, trebuie să distribuiţi măşti şi mănuşi pe cheltuiala voastră tuturor angajaţilor.
b) „Epidemiologul de serviciu” trebuie să instruiască angajaţii să tuşească şi strănute în pliul cotului. Când 100 la sută dintre angajaţi o vor face, atunci aveţi eticheta respiratorie dorită.
c) Creaţi un reflex prin introducerea unei pauze fazate de spălare/ dezinfecţie a mâinilor. După un timp, colegii o vor face singuri. Nu uitaţi să cereţi administratorilor clădirilor să instaleze dispensoare de săpun/ dezinfectant şi covoraşe cu dezinfectant.
Promovaţi a) b) şi c) prin signalistică în toate locurile cu putinţă.
4. Uniformă/ echipament de servici, ideal de unică folosinţă. Dezinfecţia totală a spaţiilor, o dată pe săptămână.
Două dintre cheile de boltă ale protecţiei individuale. Uniforma/ echipamentul de serviciu nu este o glumă, chiar şi în clădirile de birouri, evită transportul virusului de acasă la servici şi invers. Cereţi administratorilor clădirilor de birouri să facă dezinfecţia totală o dată pe săptămână.
5. Refuzaţi ofertele pentru testare în colectivitate şi stoc preventiv de medicamente
Prima nerecomandată, a doua de-a dreptul interzisă. Cereţi sfatul unui specialist, în funcţie de situaţia din organizaţia voastră, înainte să cedaţi diverselor oferte.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, TIS Pharmaceutical, VIM Spectrum, Zentiva.