One Herăstrău Office, din nordul Bucureștiului, a atins un grad de ocupare total, anunță One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România.
Situată într-o zonă exclusivistă, cu multă verdeață, în apropiere de Satul Francez, One Herăstrău Office are o suprafață închiriabilă totală de 8.116 mp și oferă spații de birouri moderne. Printre companiile care au sediul aici se numără DrReaddy’s Pharma, Confrasilvas, Stratulat și TechVentures Bank, care, pe lângă spațiul de birouri din clădire, a implementat la parter un concept original de unitate bancară, alături de lanțul de cafenele TED’S Coffee.
„Clădirea One Herăstrău Office a intrat în portofoliul nostru de birouri în 2020, iar prin închirierea completă a spațiilor de lucru moderne și-a crescut valoarea de piață și a contribuit la strategia companiei noastre în privința creșterii veniturilor provenite din închiriere. Companiile care au sediul în această clădire activează în domenii precum avocatură, financiar, dar și transport sau inginerie. Sunt companii care au ales să acorde o atenție sporită spațiului în care își desfășoară activitatea zilnică”, spune Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.
One Herăstrău Office are șapte etaje și locuri de parcare distribuite pe trei etaje subterane. Este în curs de certificare LEED Gold – sistemul riguros de certificare a construcţiilor sustenabile, bazat pe criterii ca eficienţa energetică, reducerea consumului de apă, a emisiilor de dioxid de carbon, îmbunătăţirea calităţii aerului în interiorul clădirilor.
Clădirea beneficiază de o soluție inovatoare cu panouri fotovoltaice integrate în fațadă și pe acoperiș, care contribuie la reducerea substanțială a consumului de energie, o soluție de climatizare cu tavan radiant și o înălțime utilă superioară de minimum 3 m. Prin localizarea sa, oferă acces facil prin toate mijloacele de transport, iar în apropiere se află puncte de interes din oraș și Parcul și Lacul Herăstrău, dar și dezvoltările rezidențiale One Herăstrău Towers şi One Herăstrău Vista.
Portofoliul office actual al companiei include 101.000 mp de spații de birouri. Include One Tower, One Cotroceni Park Office Faza 1, One Herăstrău Office și One North Gate, și va ajunge la 136.000 mp după livrarea One Cotroceni Park Office Faza 2.
One United Properties este principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. Este primul dezvoltator imobiliar din România, premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume, la International Property Awards 2019-2020.
