Singurul eveniment din estul Europei, dedicat exclusiv fenomenului Deep Tech, prezintă cele mai noi descoperiri și inovații din industrie și asigură accesul la speakeri internaționali de top și exemplele lor de succes.
Cine va urca pe scena Codiax 2019?
A treia ediție a evenimentului, care se va desfășura în 21-22 noiembrie, va expune noi perspective din Artificial Intelligence, Virtual Reality & Augmented Reality, Frontier Hardware, IoT și Blockchain, și va reliefa metode actuale de înțelegere a celor mai noi tehnologii. Codiax este un eveniment de nișă, cu experiență de învățare aplicată, astfel că participarea este limitată la 350 entuziaști, în principal arhitecți software, investitori, dezvoltatori de produs, ingineri software, CTO sau vicepreședinți în tehnologie.
Anul acesta, scena Codiax va reuni nume internaționale, printre care reprezentanți ai Oxford University, Samsung, Volvo, Grab sau Cisco. Jair Ribeiro – AI Business Strategist la Volvo, va aborda subiectul legat de Definirea unei strategii de inteligență artificială de succes pentru companii. Jakub Langr – Guest Lecturer la University of Oxford, va vorbi despre Rețele Adversative Generative, Cindy Spelt – fondatoarea 100% SPELT, va intra in provocările recunoașterii faciale, iar Jakub Bartoszek – Head of Solutions Architects la Samsung Electronics va detalia Securitatea Hardware într-o lume conectată.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Codiax este un eveniment nișat al Techsylvania, unul dintre cele mai mari evenimente de tehnologie din Europa de Est, care are loc, în fiecare an, tot la Cluj-Napoca, și adună peste 3.000 de specialiști IT și non-IT din toată lumea. “România are mai mulți ingineri pe cap de locuitor decât SUA, India, China sau Rusia (circa 100.000 de oameni care lucrează în IT) și talent excelent, dar când vine vorba de concentrarea pe tehnologii mai noi, există încă un decalaj. Este motivul pentru care căutăm să completăm acest decalaj de cunoștințe cu un eveniment dedicat tehnologiei profunde și cu toate sub-categoriile sale conexe”, explică Vlad Ciurcă, co-fondator al Techsylvania și Codiax.
Biletele se pot achiziționa aici.
Concurs dedicat developerilor
În spatele industriei deep tech și a tuturor progreselor tehnologice care au optimizat multe dintre procesele societății noastre se află o muncă continuă și dedicată a celor care dețin abilitățile necesare în această industrie. Codiax pune accent pe această muncă și urmează să o recompenseze cu invitații gratuite în cadrul conferinței. Developerii care investesc munca lor în proiecte open-source sunt invitați să participe la această campanie. Înscrieri și detalii, aici.
Susținători ai Codiax 2019: Betfair, Medicover, Telenav, Metro Systems, Macadamian, Halcyon Mobile, Yonder, Cognizant Softvision, Accesa, 3SS, Spyhce, WolfPack Digital.