Din 1 august, Georgiana Andrei preia rolul de CEO, iar Robert Maftei pe cel de Deputy CEO, la OMRO IFN, compania care oferă soluții financiare IMM-urilor și afacerilor din agricultură și care, în 2020, a pus bazele fintech-ului Filbo, soluția de finanțare 100 la sută digitală pentru micii antreprenori.
Cu o experiență de peste 15 ani în servicii financiare, în instituții financiar-bancare și non-bancare, Georgiana Andrei are o expertiză vastă în managementul financiar, acumulată în companii precum GE Money sau BCR (membră Erste Group). S-a alăturat OMRO în 2020, ca Chief Financial Officer OMRO și Filbo, pentru a crea un ecosistem ușor accesibil micilor antreprenori care au nevoie de finanțare pentru dezvoltarea afacerii. În 2022, a devenit Deputy CEO și a coordonat activitatea financiară a companiei și zona de tehnologie și dezvoltare a proceselor interne pentru eficientizarea operațiunilor.
“Vom continua să ne concentrăm pe misiunea de a sprijini micii antreprenori și le oferim o soluție complet digitală pentru accesul la serviciile financiare. Acest segment de piață se confruntă cu mari provocări financiare – este o discrepanță de aproape 45 de miliarde de euro între nevoia de finanțare a microîntreprinderilor și ce se întâmplă în realitatea finanțărilor acordate. Ca motor al economiei, aceste mici afaceri au diverse nevoi de acoperit, de la capital de lucru, investiții pentru dezvoltare, la acoperirea costurilor pregătirii campaniilor agricole. Scopul nostru este să-i sprijinim în oricare etapă a evoluției lor, prin soluții financiare eficiente și rapide”, declară Georgiana Andrei, director general OMRO & Filbo.
- Productivitatea muncii în sectorul IT&C, cu 16 la sută peste media națională. România ocupă, însă, ultimul loc în UE la inovație
- JTI România, cel mai atractiv angajator din FMCG
- Wörwag Pharma România are un nou Managing Director
Robert Maftei are o experiență de peste 20 de ani în servicii financiare, gestionarea dezvoltării afacerilor și transformarea organizațională, acumulată în banking, leasing financiar, leasing operațional și industria auto. A gestionat atingerea unor obiective ambițioase în mari corporații financiare și în mediul antreprenorial și a activat în companii precum UniCredit, BRD și Arval (grupul BNP Paribas). A absolvit un program de Executive MBA al Universității de Business și Economie din Viena și are un doctorat în Economie la ASE București.
“Mă voi ocupa de continuarea dezvoltării microfinanțării prin abordarea clasică de finanțare, începută de OMRO în urmă cu aproape 30 de ani, și creșterea fintech-ului Filbo, care a debutat cu o abordare complet digitală a finanțării microcompaniilor. Acest segment de piață reprezintă peste 90 la sută din numărul firmelor din România, dar nu își găsește ușor soluții de finanțare în oferta băncilor. Potențialul de a crea noi parteneriate de tip embedded finance deschide noi oportunități de creștere”, declară Robert Maftei, director general adjunct OMRO și Filbo.
OMRO și Filbo oferă finanțare micilor antreprenori din diverse domenii de activitate. În 2022, majoritatea creditelor au fost generate de fintech-ul Filbo și au reprezentat 67 la sută din totalul creditelor acordate de instituția financiară.
