Flanco a investit aproape 2 milioane de lei în pregătirea personalului, în 2018

de A M

Compania Flanco Retail a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 1,07 miliarde lei, în creștere cu nouă la sută față de anul precedent, și cu un profit de 21 de milioane, de patru ori mai mare comparativ cu 2017.

În 2018, valoarea investițiilor a crescut cu 25 la sută față de 2017, până la zece milioane lei. Două treimi din această sumă au mers către rețeaua de magazine, iar restul s-a împărțit, în mod egal, între investițiile în infrastructura IT și în programele HR.

Investițiile și programele implementate la nivelul resurselor umane s-au tradus printr-o îmbunătățire cu 20 la sută a retenției de personal, retenție aflată, de altfel, pe un trend ascendent, de la an la an. Veniturile angajaților au crescut, în medie, cu 14 la sută față de anul anterior, iar 85 la sută din echipa din magazine a accesat bonusul lunar.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Printre programele derulate de Flanco se numără migrarea eforturilor de training către e-learning – 98 la sută dintre angajați au fost activi pe platforma de e-learning și fiecare a parcurs, în medie, nouă cursuri, ce au însumat peste 14.500 de ore de training. Un alt element de noutate îl reprezintă campaniile de recrutare pentru persoane cu dizabilități, care au avut drept rezultat integrarea a 20 de oameni în organigrama companiei.

La finalul lui 2018, rețeaua de magazine Flanco număra 135 de unități, cu o suprafață totală de vânzare de peste 70.000 mp. Cifra a fost atinsă după 18 deschideri și opt închideri desfășurate pe parcursul anului, completate de 13 magazine reamenajate potrivit conceptului nou lansat, Simplu-Ușor-Sigur.

Prezent în 95 de orașe, cu opt mai multe decât în 2017, retailerul s-a concentrat pe tipurile de spații care și-au dovedit eficiența de-a lungul timpului – magazine amenajate în galerii comerciale și parcuri de retail (40 la sută) și magazinele stradale (40 la sută). Restul a fost reprezentat de magazinele din centre comerciale, mai ales în marile orașe. O altă premieră marcată în 2018 o reprezintă deschiderea primului outlet electro-IT din retailul autohton – magazinul Flanco Mihai Bravu, din Capitală.

Online-ul, și mai cu seamă canalul de mobile, ocupă o pondere tot mai mare din totalul vânzărilor. 70 la sută din traficul online provine din mobile, iar vânzările generate de pe dispozitive mobile au crescut cu 58 la sută față de 2017. La succesul vânzărilor online a contribuit și serviciul de creditare, ce poate fi accesat direct pe flanco.ro, cu o creștere de 74 la sută.

Pentru 2019, Flanco își propune un ritm de creștere de 12 la sută și extinderea rețelei cu alte 20 de magazine, și pregătește investiții de 12 milioane lei. În zona de HR, compania va continua să se concentreze pe scăderea fluctuației de personal și pe dezvoltarea platformei de e-learning, din punct de vedere al conținutului, cu training-uri tehnice și de dezvoltare personală. Cu peste 1.500 de angajați, Flanco deţine o rețea de 135 de magazine, în cele mai importante zone comerciale din 96 de orașe.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.