Compania Continental le va plăti angajaților săi din toată lumea până la 436 de euro, drept mulțumire pentru participarea la rezultatele obținute de companie în anul fiscal 2019.
Angajații eligibili vor primi 218 sau 436 de euro, iar condiția pentru plata primei este activitatea neîntreruptă în companie, în 2019, și existența unui contract de muncă valabil la 31 martie 2020. De exemplu, angajații din Germania vor primi 436 de euro, mai puțin decât anul trecut, când bonusul a fost de 750 de euro.
În 2019, Continental continuat să investească sume importante în România. La Sibiu, a inaugurat un nou modul de producție și o clădire nouă pentru activități de cercetare și dezvoltare, și a început extinderea clădirii de birouri din Iași. Investiția de 27 de milioane de euro va fi finalizată în acest an.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Compania a investit în echipament de vârf în fiecare dintre locațiile sale, iar specialiștii IT&C și inginerii au continuat să dezvolte tehnologii cu impact puternic în mobilitatea curată și sustenabilă a viitorului. Folosirea inteligenței artificiale, a tehnologiei cloud și atenția acordată securității cibernetice reprezintă preocupări pe care echipele din România le au în dezvoltarea și punerea în aplicare a megatrendurilor industriei, precum conectivitate sau conducere automatizată.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Software-ul este una dintre direcțiile prin care Continental modelează ziua de mâine. Echipele de ingineri, specialiști IT și angajații centrelor de producție din România își pun amprenta pe tehnologiile viitorului. Am dezvoltat aplicația CORY, un sistem prin care încurajăm degajarea traficului la orele de vârf, prin folosirea aceluiași vehicul de doi, trei sau mai mulți colegi în drum spre și de la serviciu. Colegii din centrele de cercetare și dezvoltare au lucrat și lucrează la dezvoltarea unor tehnologii precum high automated driving for commercial vehicles, serverul ce conectează modelul electric VW ID.3, interacțiunea om-mașină, dezvoltarea sistemelor de siguranță pasivă și activă și altele asemenea”, declară dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
În România au loc activități de cercetare-dezvoltare în domeniul fuziunii datelor, inclusiv cu utilizarea sistemelor de inteligență artificială, ce aduc îmbunătățiri semnificative la sistemele de conducere asistată și autonomă. Driver monitoring, altă tehologie la care lucrează echipe din România, este un sistem ce monitorizează capul șoferului pentru a evalua atenția acestuia la drum, direcția privirii, expresiile faciale și oboseala. Detectarea eficientă a stării șoferului permite evaluarea îmbunătățită a situațiilor potențial periculoase și, când este necesar, inițierea strategiilor de prevenire.
Tehnologii de conectivitate sau care conduc la dezvoltarea rapidă a conducerii autonome, ca și extinderea gradului de automatizare prin Industria 4.0 în unitățile de producție, reprezintă subiecte pe care compania pune accentul. Sistemul de depozitare integral automatizat, inaugurat anul trecut în centrul de producție de componente electronice din Timișoara, reprezintă unul dintre proiectele implementate de companie în direcția Industriei 4.0.
Activitatea desfășurată în fabricile ContiTech și de anvelope din țară susțin pașii făcuți de companie în ceea ce privește modernizarea activității de producție și dezvoltarea Industriei 4.0, care contribuie la creșterea eficienței și a calității produselor. În această categorie intră și proiectele din zona smart city, care vizează o dezvoltare durabilă și curată a mobilității la nivel de oraș și interurban.
„Compania caută să identifice oportunitățile locale de cercetare-inovare și conectarea lor cu subiecte și probleme globale de mobilitate, pentru a contribui la demararea de noi proiecte în această direcție în România. Pentru acest an, am planificat o sumă similară cu cea din 2019 pentru investiții. Va fi finalizată noua clădire de la Iași, au început lucrările de construcție a unei noi clădiri de birouri și laboratoare la Timișoara și vom investi în echipamente de ultimă generație”, explică dr. von Albrichsfeld.
În funcție de viitoarele proiecte și de evoluția industriei automotive, compania va continua angajările, în acest an, în România. La finalul lui 2019, compania avea, în România, circa 20.000 de angajați, dintre care o treime sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare. Compania a investit și un milion de euro în proiecte desfășurate în sistemul educațional, în programe pentru studenți și pentru dezvoltarea școlii profesionale duale.
Între 1999 și 2019, Continental a investit circa 1,8 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele cinci arii de activitate ale concernului sunt reprezentate aici. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie, în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi, este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București.