Cum a gândit Novo Nordisk amenajarea birourilor din noul sediu din București, pentru ca angajații să se simtă „ca acasă”

de A M

Compania farmaceutică globală a început anul în noul său sediu din clădirea Țiriac Tower, din apropierea Pieței Victoriei, o construcție „verde”, certificată LEED Platinum și Well Health-Safety, axată pe folosirea eficientă a resurselor.

Conform conducerii companiei, sediul Novo Nordisk a fost proiectat și amenajat pornind de la nevoile angajaților, cu spații multifuncționale și personalizate, cu accent pe sustenabilitate, într-un spațiu ce contribuie la reducerea amprentei de carbon, dar și prin folosirea de materiale naturale și mobilier reciclabil. Configurația noului sediu completează seria de acțiuni derulate de companie în sfera sustenabilității, precum încurajarea folosirii mașinilor electrice sau hibride sau susținerea acțiunilor de reîmpădurire.

“Ne-am dorit să oferim un spațiu confortabil colegilor, adaptat nevoilor lor și perioadei pe care o traversăm. Aceasta s-a tradus într-un mix între birouri individuale și spații de lucru în comun, într-un cadru de utilizare flexibilă, care să ne permită să construim mai departe pe bunele practici pe care le-am câștigat în anii de pandemie. Biroul este o platformă fizică în care ne reconectăm și ne consolidăm ca echipă, în care avem tot confortul pentru a face performanță, dar care ne oferă și un plus de semnificație socială, prin pilonul puternic de sustenabilitate, care este omniprezent”, spune Cecilia Radu, director general Novo Nordisk România.

Designul și modul de utilizare gândite pentru noul birou pun accent pe sustenabilitate, în linie cu strategia companiei de impact zero asupra mediului. Materialele folosite sunt naturale: textile din lână, lemn, plante naturale și stabilizate. Produsele de mobilier sunt la cele mai înalte standarde, realizate din materiale reciclate, și sunt, la rândul lor, în mare măsură reciclabile, la sfârșitul ciclului de viață.

Proiectarea biroului Novo Nordisk a început în mai 2020, în plină pandemie. De aceea, cea mai mare provocare a fost crearea unui spațiu care să respecte nevoile sociale actuale, într-o perioadă în care spațiile de lucru erau într-o continuă transformare.

“Conceptul propus a fost Living Office, bazat pe o metodologie de design propusă de Herman Miller și fundamentată pe designul centrat pe ființa umană, pe nevoile și emoțiile utilizatorilor. Din acest punct de vedere, am fost de la început aliniați cu reprezentanții Novo Nordisk, care ne-au cerut să găsim soluții personalizate, create în jurul nevoilor angajaților, care să se simtă confortabil, ca acasă”, explică arhitectul Delia Alexandra Didea, de la Workspace Studio, partenerul Novo Nordisk pentru proiectarea și amenajarea biroului.  

Spațiul respectă tendințele actuale în amenajarea de birouri: ergonomia socială și cognitivă, ergonomia de produs,  personalizarea spațiilor – care trebuie să fie confortabile, cu zone flexibile și multifuncționale, cu lumină naturală și soluții acustice.

Strategia Novo Nordisk de impact zero asupra mediului include găsirea de noi modalități pentru a crea medicamente care pot fi reciclate sau reutilizate, pentru a-și remodela activitatea ca să minimizeze consumul și risipa și pentru a lucra cu furnizori care împărtășesc același obiectiv.

Principalele direcții:

  • Trecerea la electricitate regenerabilă. În 2020, Novo Nordisk și-a atins obiectivul de a utiliza 100 la sută energie regenerabilă în producția globală.
  • Proiectarea de medicamente ecologice. Novo Nordisk reproiectează medicamentele existente și viitoare pentru a reduce deșeurile: de la materiile prime din care se fabrică și până la modul în care sunt fabricate.
  • Colaborarea cu furnizori care împărtășesc mentalitatea. Pentru un impact zero, în amontele și în avalul lanțului de aprovizionare, colaborarea cu furnizorii este extrem de importantă.

DESPRE NOVO NORDISK

Este o companie farma globală, fondată în 1923, cu sediul central în Danemarca. Scopul său este acela de a determina schimbări pentru a învinge diabetul și alte boli cronice grave, precum obezitatea, boli rare de sânge și tulburări endocrine. Face asta prin descoperiri științifice de pionierat, prin extinderea accesului la medicamentele sale și căutând soluții pentru prevenirea sau vindecarea bolilor. Are circa 44.000 de angajați în 80 de țări, iar produsele sale sunt prezente în aproximativ 170 de țări.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.