UCMS by AROBS a lansat Modulul Work From Home (WFH), o soluție online ce eficientizează comunicarea dintre departamentele de HR și angajați, în contextul actual al telemuncii.
UCMS by AROBS, una dintre cele mai inovatoare companii românești, specializată în dezvoltarea de soluții integrate de management al resurselor umane, a lansat Modulul WFH (Work From Home), o nouă funcționalitate integrată în soluția online True HR.
”Managementul eficient al activității departamentelor de resurse umane, în special pentru echipele la distanță, reprezintă mai mult o atitudine, o mentalitate sau un aspect al culturii companiei decât o simplă alegere a soluțiilor software. Vorbim despre încredere și respect. Totuși, gestionarea pontajului angajaților la momentul actual este plin de provocări. Unii angajați lucrează de la birou, unii lucrează de acasă sau remote, iar unii chiar preferă să îmbine cele două tipuri de muncă în aceeași zi (desigur, în funcție de politica firmei și flexibilitatea angajatorului). De aceea, prin crearea funcționalității WFH în aplicația True HR, asigurăm partenerilor noștri confort și le oferim posibilitatea de a ține o evidență clară asupra pontajului”, afirmă Ionuț Gherle, CEO UCMS by AROBS.
În contextul actual al adoptării diverselor politici de muncă din companii – muncă de la birou, telemuncă sau adoptarea unui regim hibrid sau flexibil de muncă, gestionarea personalului a devenit mai solicitantă. Modulul WFH are rolul de a completa funcționalitățile deja existente în soluția software de resurse umane True HR, cu noi funcții practice cu rol în eficientizarea activităților de HR și a comunicării dintre managerii de resurse umane și angajați.

Unele dintre beneficiile funcționalității True Work From Home sunt gestionarea mai facilă a echipelor care lucrează remote cu cele de la birou, fluidizarea procesului de administrare al personalului și eliminarea eventualelor erori de pontare, ceea ce face ca politica de work from home să fie mai ușor de implementat.
”Modulul True WFH oferă un suport foarte important în această perioadă – oferă o evidență clară asupra angajaților care lucrează la birou și a celor care lucrează de acasă și, astfel, se poate face rapid o <anchetă> în eventualitatea unor cazuri de COVID-19. Mai mult chiar, se lucrează la completarea modulului pentru a afla în timp util lista cu persoanele contact direct, în caz de nevoie”, completează Ionuț Gherle.
Pentru departamentele și managerii de resurse umane, Modulul Work From Home oferă funcții de administrare eficientă a echipelor, schimburi de program, ture și locul din care angajații își desfășoară activitatea. Aplicația True HR oferă nu doar posibilitatea de a efectua un pontaj electronic, ci și de a ține evidența clară a modului de distribuție a angajaților. Astfel, pontajul angajaților se gestionează rapid, într-un interval de timp scurt, planificarea activității angajaților e mai simplă și eficientă, având o viziune clară asupra muncii lor. De asemenea, pot fi urmărite modificările realizate pe cererile de telemuncă și acțiunile din interfața Work From Home se înregistrează direct în modulul de pontaj.
Datorită structurii intuitive ale Modulului Work From Home, angajații pot efectua diverse operațiuni de gestionare a propriului program de lucru, iar modificările se înregistrează automat prin interfața Work From Home. Angajații pot solicita cererea de telemuncă prin intermediul portalului pentru personal (True Portalul Angajatului), fără a mai avea nevoie să contacteze departamentul de resurse umane sau supervizorii. În plus, pot vedea cererile de telemuncă ale colegilor și își pot planifica în avans programul de lucru.
UCMS by AROBS este dezvoltatorul celor două soluții software inovatoare de HR și payroll, True HR și dp-Payroll, care oferă servicii integrate de management al resurselor umane și salarizare.
Echipele din Cluj-Napoca și București sunt dedicate proiectelor dezvoltate pentru clienții din toată țara. UCMS by AROBS dorește ca, până la finalul anului, să atragă noi oameni pasionați în dezvoltarea de soluții software pentru resurse umane și salarizare.
Peste 500 de clienți și parteneri folosesc cele două soluții software dezvoltate de UCMS by AROBS, True HR și dp-Payroll, menite să eficientizeze munca departamentelor HR și financiar la nivelul întregii companii, din industrii precum banking, BIG4, BPO, IT, servicii medicale, producție, retail, automotive, mass-media și advertising, transport, servicii și construcții.
Din 2019, UCMS a intrat în portofoliul AROBS Transilvania Software, o companie cu capital românesc, specializată pe soluții IT încă din 1998. Cu timpul, AROBS Transilvania Software și-a extins activitatea în țări precum Belgia, Anglia, Germania, Ungaria, Indonezia și Republica Moldova, și are acum peste 800 de angajați.
Mai multe informații despre soluțiile UCMS by AROBS pot fi găsite aici.