Training-urile și oportunitățile de evoluție în carieră oferite de JYSK sunt principalele atuuri ale companiei. Asta demonstrează un chestionar în care potențialii angajați și angajații au răspuns la întrebarea legată de ce apreciază la acest mediu profesional.
Cei din extern sunt atrași și de calitatea lui agreabilă, iar cei din intern vor să-și dezvolte cariera și pun punctul pe cele mai atrăgătoare training-uri: de motivare, de leadership și vânzări.
În această toamnă, retailerul de mobilă și de decorațiuni interioare JYSK România a demarat o campanie dedicată atragerii noilor angajați și retenției celor existenți: „Joburi pe stil scandinav”. Compania a analizat, în octombrie 2018, percepția angajaților și a potențialilor angajați asupra mediului profesional din JYSK România. Chestionarul a fost realizat în mediul online.
„Campania are deja un impact vizibil. Potențialii angajați știu tot mai bine că în compania noastră găsesc și oportunități de dezvoltare profesională, și un mediu prietenos. În ceea ce-i privește pe angajații noștri, sondajele interne confirmaseră deja că au un grad mare de satisfacție, însă acest chestionar demonstrează și că programele de dezvoltare și training-urile sunt motivante”, afirmă Simona Carp, HR Manager JYSK România și Bulgaria.
Din exterior, mediul profesional din JYSK este perceput drept prietenos, cu multe oportunități și relaxat. Cele mai dorite beneficii sunt mediul de lucru plăcut (70,69 la sută), training-urile și oportunitățile de dezvoltare (60,34 la sută) și tichetele de masă și cele de vacanță (44,83 la sută). Dintre programele de dezvoltare, cele mai atrăgătoare pentru potențialii angajați sunt planul de dezvoltare individuală, motivarea angajaților și leadership-ul. Cel mai popular training este cel de comunicare eficientă cu clienții, urmat de cele de caracteristici ale produsului și vânzări. Cel mai râvnit job este cel de asistent de vânzări (42,86 la sută).
Angajații JYSK s-au declarat extrem de interesați de evoluția în carieră (97,73 la sută). Training-urile preferate sunt cele de motivare a angajaților (72,09 la sută), urmate de cele de leadership (67,44 la sută) și vânzări (62.79 la sută). Pe o scară de la 1 la 100, angajații JYSK au dat nota medie de 89 când au fost întrebați dacă training-urile parcurse până acum în companie îi ajută în carieră.
Printre beneficiile oferite angajaților de la JYSK se numără asigurarea medicală privată, tichetele de vacanță care, în funcție de vechimea în companie, pot ajunge până la 1.500 de lei, training-urile, tichetele de masă, cafea și fructe zilnic, un tort cu ocazia aniversării și o petrecere tematică anuală, la care participă angajații din toată țara.
DESPRE JYSK
Este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 51 de țări, are peste 20.000 de angajați și peste 2.500 de magazine. A intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. În această toamnă, compania aniversează 11 ani de când activează în Romînia, moment marcat printr-o campanie specială. Rețeaua numără acum 66 de magazine, în București, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgoviște, Constanța, Cluj, Deva, Galați, Râmnicu Sărat, Sfântu Gheorghe, Oradea, Pitești, Mediaș, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Focșani, Piatra Neamț, Curtea de Argeș, Bistrița, Hunedoara, Balș, Brăila.