Dan Vardie, noul președinte al asociației producătorilor şi importatorilor de automobile

de A M

Noua conducere a Consiliului Director al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) va fi asigurată de Dan Vardie, în calitate de preşedinte.

Dan Vardie este membru fondator al APIA. „Consiliul Director, forumul de conducere şi coordonare al APIA, îşi propune ca vocea organizaţiei să devină şi mai puternică în spaţiul public şi la nivelul întregului lanţ valoric (de la producţie la post-vânzare) al industriei auto din România. APIA îşi propune să devină un lider al dezvoltării mobilităţii în România, într-un viitor care este unul disruptiv, în care avem nevoie cu toţii să înţelegem cum va evolua piaţa auto din România, deopotrivă în beneficiul industriei şi al consumatorilor. APIA va face demersurile instituţionale necesare pentru ca, împreună cu factorii responsabili, să fie incluse în politicile publice tehnologiile alternative, din care electromobilitatea este cea mai importantă, fără a neglija dezvoltările care au la bază hidrogenul”, transmite APIA.

Dan Vardie va fi secondat la conducerea APIA de Mihai Ivănescu, ales în funcţia de vicepreşedinte. Ceilalţi membri ai Consiliului Director sunt Brent Mihai Valmar (Porsche), Teodor Brusalis (Hyundai Auto), Dan Chitaru (Kia Romauto), Claudia Iordache (MHS Truck & Bus), Felician Dragu (Lukoil Lubricants East Europe), Bogdan Barbu (Crominvent) şi George Grigorescu (membru fondator). Marius Tudor rămâne în postul de secretar general al APIA.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.