Daniel David, noul rector al Universităţii Babeş-Bolyai

Foto: Nicu Cherciu

Prof. univ. dr. Daniel David a fost ales, astăzi, în funcția de rector al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

Programul noului rector, „ProUBB+/ UBB – Universitate de clasă mondială (world-class) prin încredere și deschidere”, a obținut 71,35 la sută din numărul total de 1.403 de voturi valabil exprimate. La vot s-au prezentat 1.438 de alegători, din totalul de 1.616 de persoane înscrise pe listele de vot, ceea ce înseamnă o prezenţă de 88,99 la sută.

Candidații înscriși în competiție, prof. univ. dr. Daniel David, prorector al Universităţii Babeş-Bolyai pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, și pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedinte al Senatului UBB între 2012 și 2020, și-au prezentat programele manageriale la întâlnirile organizate în facultățile universității și în dezbaterea publică organizată la finalul campaniei.

Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”

Pentru alegerea noului rector al UBB au fost amenajate 22 de secții de votare, câte una în fiecare dintre cele 21 de facultăți ale universității, și o secție suplimentară în clădirea Colegiului Academic. Rectorul ales al Universității Babeș-Bolyai își va începe în mod oficial mandatul după confirmarea sa prin ordinul Ministrului Educației şi Cercetării.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share