marți, august 18, 2026

Denisa Dragomir, campioană mondial la skyrunning

de A M

La finalul lunii octombrie, odată cu încheierea Cupei Mondiale, Skyrunner World Series și International Skyrunning Federation au desemnat-o pe Denisa Dragomir campioană mondială la skyrunning.

La 29 de ani, Denisa a câștigat toate cele patru curse la care a participat în acest sezon – la Livigno, Comapedrosa, Hochkönig și Gorbeia – și încă o cursă la Limone, pe 30 octombrie. Titlul acesta se adaugă celui din 2019, când sportiva originară din Berevoiești, o comună de lângă Câmpulung Muscel, a fost desemnată campioană europeană la skyrunning.

Fiindcă este un an atipic, marcat de pandemie, Skyrunner World Series a luat în calcul cele mai bune patru curse ale unui sportiv din acest sezon, pentru a desemna campionul mondial. Denisa conduce detașat în clasamentul general, cu 400 de puncte, în vreme ce concurenta de pe locul al doilea are 314 puncte.

Ca junioară, Denisa a câștigat medalii la 1.500 m, 2.000 m și 3.000 m obstacole, iar în 2010, la 18 ani, a participat și a câștigat prima ei cursă de alergare montană, care i-a adus calificarea la Campionatul Balcanic și la Campionatul European de Alergare Montană.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.