marți, august 18, 2026

Dezvoltatorul imobiliar GTC are un nou Country Manager în România și Bulgaria

de A M

GTC continuă strategia de consolidare a grupului, prin promovări interne, cu numirea lui Ziv Gigi, Country Manager România, în rolul de Country Manager și în Bulgaria, unde va fi responsabil pentru toate operațiunile pieței locale, în completare față de rolul actual.

Cu peste 15 ani de experiență pe piețele imobiliare din Europa Centrală și de Est, Ziv Gigi a dezvoltat și a gestionat pentru GTC proiecte de birouri și retail de peste 450.000 mp. Și-a început cariera la GTC, în 2008, a promovat apoi ca CFO pentru Bulgaria și Serbia și a obținut astfel experiența necesară pentru a fi nominalizat în postul de Country Manager România, pe care îl ocupă din 2021.

Potrivit companiei, numirea lui Ziv Gigi reprezintă recunoașterea abilităților sale în achiziții, finanțare, managementul proiectelor, fezabilitate și dezvoltare și management operațional la scară largă, în proiecte de pe piețele imobiliare dinamice, în expansiune. Expertiza financiară și aptitudinile în investiții pentru dezvoltare au fost favorabile pentru promovarea în rolul de Country Manager în Bulgaria și România, două țări aflate în dezvoltare rapidă, cu piețe imobiliare puternice.

Pe lângă expertiza sa în dezvoltare și management al activelor, Ziv Gigi este și contabil certificat CPA, cu peste un deceniu de experiență în management financiar, specializat în strângerea de capital și planificarea strategică. Înainte de a se alătura GTC, a lucrat ca auditor pentru Ernst & Young Israel și ca director financiar pentru un dezvoltator privat din Ungaria și Turcia.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.