#DrumulCareUnește pe Via Transilvanica: MedLife susține comunitatea de antreprenori români

de A M

MedLife este alături de liderii de business din România și încurajează mișcarea și sănătatea ca stil de viață prin proiecte ce aduc oamenii împreună.

A doua ediție a inițiativei Fundației Romanian Business Leaders – #DrumulCareUnește, desfășurată pe Via Transilvanica, s-a încheiat, weekendul trecut, cu segmentul Axente Sever – Bazna – Moșna – Biertan, powered by MedLife.

La invitația MedLife, în campania Sănătatea e plăcere, Lucian Andrușcă (Preh), Dan Șerban (Ejobs), Crina Suciu (Systema Certificări) și Rodica Istrate (Zega Software) au pornit într-o drumeție de 72 km, alături de alți nouă lideri de business și antreprenori. Timp de trei zile, ei au descoperit că provocarea nu a fost doar distanța, ci și oportunitatea de a colabora, de a împărtăși idei.

Lucian Andrușcă, Pre-Production Director Preh, a apreciat sprijinul reciproc și unitatea echipei: „Chiar dacă se spune că liderii au egouri greu de aliniat, în cazul nostru a fost foarte simplu. Ne-am înțeles perfect. Deși a fost cald, grupul unit ne-a ajutat să parcurgem mai ușor drumul și să ne sprijinim colegii când a fost nevoie. Am avut noroc de un lider de echipă extraordinar – o experiență unică”.

Crina Suciu, director de supravegheri la Systema Certificări, a subliniat încrederea și colaborarea: „A fost un adevărat exercițiu de conexiune cu oameni total necunoscuți, oameni superfaini și de nădejde. Am dat și am primit fizic <mâna de ajutor>, am depășit obstacole proprii (în mod obișnuit merg 5.000 de pași pe zi, iar aici am parcurs în jur de 35.000). Am descoperit sate și păduri, orașe, și am savurat cafea în tihnă la umbra unei cetăți mici și vechi din Mediaș – un vis”.

Dan Șerban, din echipa eJobs, a amintit momentele de provocare și sprijin: „Cel mai tensionat moment a fost când am întâlnit urmele unei ursoaice cu pui. Ne-am încurajat reciproc și am continuat. Chiar dacă am parcurs peste 20 km pe zi, sprijinul și colaborarea cu ceilalți au făcut traseul mult mai ușor”.

Rodica Istrate, Zega Software, a descris experiența ca pe o reconectare personală și profesională: „Dacă până acum <Drumul care unește> era doar un slogan, acum a căpătat semnificație. Am întâlnit oameni din domenii diverse, am explorat locuri pe care altfel nu le-aș fi descoperit și am trăit momente de conexiune autentică cu ceilalți participanți”.

MedLife continuă să susțină inițiativele care combină mișcarea, echilibrul și dezvoltarea leadership-ului și le oferă antreprenorilor inspirație și energie pentru a crește împreună.

Laurențiu Giușcă, Corporate Director MedLife: „De peste trei decenii, MedLife este alături de antreprenorii români, susține comunitatea de business și promovează sănătatea ca stil de viață. Parteneriatul cu RBL pe Via Transilvanica și premiile oferite prin abonamentele Level Up au fost gândite să încurajeze participanții să-și păstreze energia și echilibrul zi de zi, să colaboreze eficient și să transforme fiecare provocare într-o oportunitate de creștere personală și profesională”.

DESPRE GRUPUL MEDLIFE

MedLife a pornit acum aproape trei decenii și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Operează cea mai extinsă rețea de clinici, una dintre marile rețele de laboratoare medicale, spitale generale și specializate și are cea mai mare bază de clienți corporate pentru Pachete de Prevenție în Sănătate din țară. Din punct de vedere al vânzărilor, este unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.