În seria #AdobeLIFE, am explorat diverse fațete ale vieții la Adobe, inclusiv parcursuri profesionale, proiecte cu impact și modurile în care echipele colaborează și inovează. Printre toate aceste subiecte, unul revine constant în conversații: cum învățăm și, mai ales, cum împărtășim ce am învățat.
La Adobe România, schimbul de cunoștințe nu este legat de un program specific sau de un format impus. A apărut în mod natural, din inițiativele echipelor și din nevoia de a rămâne conectați, mai ales într-un context în care tehnologia evoluează rapid, iar proiectele sunt tot mai diverse.
Sesiunile de knowledge sharing fac deja parte din ritmul de lucru. Sunt întâlniri în care colegii prezintă proiecte, idei sau, pur și simplu, vorbesc despre cum lucrează. Fiecare echipă și-a modelat formatul în felul său, dar esența este aceeași: învățarea este mai eficientă când e împărtășită.
- Timișoara se pregătește pentru o nouă ediție Angajatori de TOP: cel mai mare eveniment de carieră din Banat
- Kärcher deschide în România un centru de servicii globale pentru filialele grupului de pe mai multe piețe
- „Generația Z nu știe să muncească”. Ce nu învață tinerii la facultate și descoperă abia la primul loc de muncă?
Lightning Talks: O scenă pentru idei tehnice în 15 minute
La fiecare două săptămâni, echipa Digital Media România își rezervă timp în calendar pentru Lightning Talks, adică sesiuni online în care inginerii prezintă proiecte, tehnologii sau perspective din procesele lor, cu scopul clar de a împărtăși cunoștințe. Este vorba despre explicarea unei idei, testarea ei cu colegii.
Discută despre fluxuri AI, instrumente precum WASM sau AWS sau despre cum au fost construite funcționalitățile generative. Sesiunile care stârnesc cel mai mare interes continuă adesea la birou sub forma Tech Talks, respectiv prezentări extinse, uneori cu o componentă practică. La final, echipa votează cele mai bune prezentări. Și, da, există premii.
Întâlniri săptămânale pentru idei și perspective
Tot în echipa Digital Media România, fiecare săptămână începe cu o întâlnire ce pune în mișcare idei și perspective. Huddle reunește ingineri, designeri, manageri de produs și program și, uneori, invitați din afara companiei.
Discută despre progresul proiectelor, ce urmează și ce este pe agenda tuturor, precum și inițiative personale, provocări comune sau lucruri care merită împărtășite. Conținutul este documentat intern, iar feedback-ul este colectat în mod regulat pentru a ajusta subiectele și formatele, astfel încât întâlnirile să rămână relevante.
Identity Huddle: Construirea vizibilității și apropierii în echipă
Studiile și exemplele reale susțin ideea că o adevărată conexiune între colegi nu vine doar din colaborarea pe proiecte, ci și din momentele în care oamenii se cunosc dincolo de rolurile lor. Identity Huddle este o întâlnire organizată la fiecare 3–4 săptămâni, concepută tocmai pentru a crea spațiu pentru conexiune și colaborare în cadrul echipei.
Sesiunea începe cu un segment #meettheteam, unde o persoană aleasă vorbește despre parcursul său, pasiuni sau experiențe relevante, într-un format complet liber. Discuția se mută apoi pe un subiect de business, de la actualizări despre inițiative interne și planuri de produs până la informații despre beneficii sau oportunități de training.
De la o ediție la alta, numărul participanților a crescut, semn că întâlnirile răspund unei nevoi reale de vizibilitate și transparență. Nu există metrici formali de succes, dar participarea constantă și reacțiile pozitive vorbesc de la sine.
Larisa Stanciu, Engineering Program Manager: „Ce-mi place cel mai mult la Identity Huddle este modul în care scoate la iveală latura umană a echipei noastre. Să auzi povestea cuiva înainte de a intra în subiecte de business face ca întreaga experiență să fie mai personală și mai semnificativă. Nu este doar o întâlnire, este un moment de conexiune”.
Dincolo de învățarea între colegi, Adobe sprijină și oportunități formale de învățare, ca accesul la un Learning Fund, care le permite angajaților să urmeze programe de dezvoltare profesională adaptate nevoilor lor. Este un beneficiu personalizat, conceput pentru a sprijini creșterea în carieră prin două componente-cheie: rambursarea pentru educație și rambursarea pentru dezvoltare profesională.
În România, angajații Adobe pot accesa până la 10.000 de dolari anual pentru programe de educație formală și 1.000 de dolari pentru învățare pe termen scurt, cum ar fi conferințe, workshop-uri, webinarii, cursuri online, cărți de business, cursuri de limbi străine și abonamente profesionale.
AI Show & Tell Series
Un spațiu informal și colaborativ în care colegii împărtășesc experiențe reale cu instrumente AI, provocări tehnice și soluții practice. Sesiunile au loc regulat într-un format hibrid și sunt deschise oricui e interesat de inovație. Inginerii conduc prezentările și prezintă fie produse AI la care contribuie, fie moduri de utilizare a instrumentelor de dezvoltare (ex.: Cursor, Augment).
Impactul este vizibil în adoptarea constantă a instrumentelor AI în echipe, interesul în creștere și implicarea unui număr tot mai mare de colegi – obținut fără metrici formali.
Happy Friday
O serie de întâlniri bilunare, lansată în 2021 ca să ajute colegii să se conecteze. Inspirată de un concept al lui Paul Chiriță, Sr. Director of Engineering Digital Media, seria a evoluat de la sesiuni sociale și inspiraționale spre subiecte de dezvoltare profesională: cunoștințe despre produse (ProductPill), utilizarea AI la locul de muncă (Happy FrAIday) și prezentări Meet the Team. Oricine poate prezenta, de la ingineri, manageri, designeri, product manageri sau invitați externi.
DX BrownBag
O serie bilunară de sesiuni informale de schimb de cunoștințe pentru echipele Digital Experience din Adobe România. Au loc într-un format hibrid și includ prezentări de 30-45 de minute, sesiuni Q&A și networking cu gustări.
Prezentatorii pot fi ingineri, product manageri, designeri sau colegi din suport, iar subiectele variază de la teme tehnice și demonstrații de produs până la integrarea AI. Resursele sunt distribuite după fiecare eveniment, feedback-ul este colectat regulat, iar fiecare sezon începe cu un Call for Papers pentru idei și vorbitori noi.
Pe scurt, la Adobe România, învățarea se întâmplă pas cu pas, între oameni care nu vor să lucreze singuri, chiar dacă pot. Și asta face toată diferența. Când oamenii își fac timp să împărtășească ce experimentează și descoperă, creează mai mult decât aliniere – construiesc încredere. Iar acest lucru contribuie direct la sănătatea și coeziunea echipei.
Spațiul de lucru din București este conceput cu grijă pentru a facilita colaborarea și conexiunea între angajați. Inspirat de îmbunătățiri similare din alte birouri Adobe din lume, mediul încurajează interacțiunile spontane și munca în echipă și susține o cultură în care colaborarea prosperă.
Viitorul muncii la Adobe este hibrid. Angajații au flexibilitatea de a lucra de acasă sau de la birou. Când se adună, o fac pentru momentele care contează. Aceste întâlniri sunt motivate de scop și concepute pentru colaborare.
Andreea Toma, Sr Program Manager, Digital Experience: „Îmi place cum biroul din București face ca lucrul împreună să vină firesc. Fie că este vorba despre un brainstorming rapid în lounge sau o discuție aprofundată într-o sală de focus, spațiul se adaptează modului în care lucrăm cel mai bine. Nu e vorba doar despre birouri, ci despre energie”.
Designul este extrem de stratificat, cu o paletă de culori atent selectată. Rezultatul este un mediu vizual bogat și texturat, care reprezintă o abatere de la configurațiile tradiționale de lucru, favorizează un sentiment de comunitate și colaborare și are ca scop atragerea și dezvoltarea noii generații de talente în afaceri.
[AdobeLife] este un proiect al Adobe România, prin care prin care abordăm subiecte de interes, de la atragerea de talente în cel mai competitiv domeniu, IT, beneficii extrasalariale, până la programe de dezvoltare personală și profesională, activități de CSR sau strategii de retenție.
Adobe România are în plan consolidarea poziției de centru de excelență în România și atragerea de noi talente. Compania are poziții deschise de la entry-level la senior level și management.
Pe lângă oferta salarială competitivă, angajații primesc pachete de acțiuni la companie și o suită de beneficii în zona de sănătate și wellbeing, dezvoltare personală și profesională și mai multe zile libere plătite. Mediul de lucru din Adobe România susține diversitatea și echilibrul muncă – viață personală.
- Vrei să știi mai multe? Adobe România te încurajează să intri în dialog cu echipa sa, fie pe LinkedIn – de la pagina oficială Adobe la profilul profesional al echipei de Talent Acquisition sau al oricăruia dintre Engineering Managers de la Adobe.
- Vrei să afli mai multe despre ce face Adobe? Adobe Blog reunește articole și video-uri despre produse, noutăți, angajați și contribuția către comunitate adusă de Adobe.
- Vrei să vezi tipul de roluri deschise în companie? Pagina de Careers este actualizată constant cu cele mai recente posturi disponibile la Adobe.
Dacă vrei să lucrezi la Adobe Romania, citește și acest articol.
