Creșterea ratei de ocupare a forței de muncă și reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială sunt doar două dintre aspectele importante pe care economia socială le poate rezolva și care pot contribui semnificativ la dezvoltarea României.
Din păcate, după ce, în perioada 2009-2014, România a fost considerată în regiune unul dintre liderii acestui sector, ultimii ani au fost caracterizați de stagnare și, pe alocuri, chiar de regres. Cel puțin așa demonstrează studiile de profil.
„Economia socială – iar aici ne referim la asociații, fundații, case de ajutor reciproc sau cooperative și întreprinderi sociale – asigură deja locuri de muncă pentru circa 160.000 de persoane. Sunt cifre care indică faptul că există un important potențial economic și de creare de locuri de muncă neexploatat al economiei sociale”, declară Ancuța Vameșu, președintele RISE (Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție).
Ca să atragă atenția asupra acestei probleme, Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție prin activitatea economică (RISE) – apărută în 2013 și care militează pentru politici publice favorabile inseriei socio-profesionale a lucrătorilor defavorizați în economia socială -, a organizat Prima Conferință a Întreprinderilor Sociale de Inserție, în 13 septembrie, cu scopul principal de a identifica cele mai potrivite soluții, ușor de aplicat în această direcție.
Cu alte cuvinte, economia socială are un potențial uriaș în România, dar este în continuare necunoscută unui număr mare de persoane. ”Numeroși consumatori doresc să cumpere mai responsabil din punctul de vedere al surselor bunurilor și serviciilor pe care le achiziționează și își doresc să se implice în economia socială, însă nu știu exact cum. Autoritățile publice nu utilizează pe deplin posibilitățile existente pentru a facilita accesul întreprinderilor sociale la achizițiile publice sau la finanțare și nici flexibilitatea oferită de normele actuale ale Uniunii Europene privind ajutoarele de stat”, adaugă președintele RISE.
Drept urmare, fiindcă nu sunt bine înțelese și recunoscute, entitățile din sectorul economiei sociale se confruntă cu dificultăți în dezvoltarea și extinderea activităților lor și, astfel, sunt împiedicate să producă un impact economic și social mai mare. De aceea, au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta.
Pentru o întreprindere socială de inserție care vrea să obțină o marcă socială, trebuie ca, în primul rând, cel puțin 30 la sută din personalul angajat sau membrii cooperatori să facă parte din grupuri vulnerabile. Este important să lupte prin politicile sale împotriva excluziunii, discriminărilor și șomajului pentru persoanele defavorizate și să asigure inserția profesională și socială.
„Economia socială și întreprinderile de inserție sunt teme importante aflate pe agenda Comisiei Europene. Planul de Acțiune al Economiei Sociale, adoptat în 2021, arată cum Uniunea Europeană și Statele Membre ar trebui să susțină acest segment până în 2030. Accesul persoanelor defavorizate la piața muncii este cheia pentru asigurarea incluziunii sociale, a participării economice, a onestității și rezistenței sistemului socio-economic”, punctează Nicolas Schmit, Comisar european responsabil pentru locuri de muncă și drepturi sociale.
Număr redus de angajați în întreprinderile sociale
În prezent, sunt 180 de întreprinderi sociale de inserție care dețin marca socială, iar 152 s-au înființat în 2021 și 2022, în condițiile noului program de finanțare din Fondul Social European POCU 2014-2020. Totuși, numărul total de angajați în întreprinderile sociale rămâne redus – 1.682, dintre care 420 vulnerabili.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), aproximativ 227.500 de persoane erau inactive anul trecut, dintre care cele mai multe în mediul rural – 152.700. Aceste persoane sunt considerate de INS forța de muncă potențială adițională
„Multe dintre familiile acestor persoane trăiesc din ajutorul social, insuficient asigurării unui trai decent. De aceea, se regăsesc în rândul celor afectați de sărăcie. Încadrarea pe piața muncii este calea cea mai bună de a le asigura ieșirea din sărăcie, independență, siguranță financiară și un sentiment de apartenență. Foștii condamnați, foștii dependenți de droguri, unele persoane ce aparțin minorităților etnice, precum romii, proaspeții imigranți care încă nu vorbesc bine limba – toate aceste categorii reprezintă exemple de grupuri de lucrători defavorizați, supuși riscului excluziunii inclusiv pe piața muncii”, arată Damien Thiery, directorul Ateliere fără Frontiere, asociație ce face inserție socio-profesională de peste zece ani în București și Ciocănari, Dâmbovița, inițiatoarea rețelei întreprinderilor de profil.
În multe țări, integrarea lucrătorilor defavorizați în muncă beneficiază de sprijin din partea autorităților, prin subvenții directe pentru acoperirea salariilor lucrătorii defavorizați, contracte rezervate sau clauze sociale de inserție în contractele publice, în beneficiul persoanelor defavorizate, care își doresc un job. Statele vest-eurpene au, în general, o politică de inserție în muncă a lucrătorilor defavorizați prin întreprinderi sociale, în timp ce în România inserția este abia la început de drum. „În statele pe care noi le-am studiat, precum Franța, Spania și Belgia, există mii de întreprinderi de inserție, ceea ce permite integrarea anuală în muncă a zeci de mii de lucrători. Modelul de business este asociativ sau cooperatist, în cele mai multe cazuri”, conchide președintele RISE.
DESPRE REȚEAUA ROMÂNĂ A ÎNTREPRINDERILOR SOCIALE DE INSERȚIE (RISE)
A fost înființată în 2013 și grupează întreprinderi sociale, întreprinderi sociale de inserție acreditate sau nu, unități protejate autorizate, organizații ce oferă resurse sau asistență pentru entități de economie socială și inserția socio-profesională a grupurilor defavorizate, administratori de grant pentru înființarea de întreprinderi de economie socială, experți în domeniul ocupării, inserției socio-profesionale a grupurilor defavorizate, economiei sociale (persoane fizice și juridice).
