Echipa EFdeN reușește o performanță unică, prin calificarea la ediția din 2021 a Solar Decathlon, cea mai prestigioasă competiție internațională pentru locuințe sustenabile, după participarea din 2014, la Versailles, cu proiectul EFdeN 4C, și cea din 2018, în Dubai, cu EFdeN Signature. EFdeN este singura echipă din România calificată la trei ediții Solar Decathlon.
Echipele calificate în competiția din 2021 au fost selectate de un juriu internațional, pe baza unor propuneri de proiecte dezvoltate în a doua parte a anului trecut. Fiecare propunere a avut de acoperit mai multe teme: concept, plan de management, strategie de finanțare și integrarea în curricula universitară.
Competiția Solar Decathlon Europe 2021 este prima care are o temă urbană dedicată și se concentrează pe găsirea de soluții la problemele orașelor moderne. Scopul principal al competiției este revitalizarea și modernizarea clădirilor existente, prin transformarea lor în spații eficiente energetic și sustenabile. Orașele sunt mari consumatori de resurse, mai exact sunt responsabile de 75 la sută din consumul de energie și 80 la sută din emisiile de CO2 la nivel global. Optimizarea lor reprezintă un obiectiv important, în contextul schimbărilor climatice.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Competiția se va desfășura la Wuppertal, în Germania, unde românii vor concura alături de alte 17 echipe din zece țări, din Europa și Asia. Echipele vor avea zece zile la dispoziție să construiască, pe situl din Wuppertal, prototipurile de case solare pe care le vor dezvolta până atunci. Fiecare echipă are la dispoziție 18 luni ca să proiecteze, să finanțeze, să construiască și testeze prototipul de casă în țara de origine, apoi să dezasambleze casa și să o transporte la Wuppertal, unde o va reconstrui și testa în timpul competiției propriu-zise.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Solar Decathlon a luat naștere în 2002, în SUA. și este cea mai importantă competiție de locuințe sustenabile din lume. În 2012, PRISPA a fost prima echipă din România calificată la Solar Decathlon. În 2014, EFdeN a participat pentru prima dată la Solar Decathlon, la Versailles, cu casa EFdeN 4C, care a devenit între timp primul Centru de Cercetare a Condițiilor de Confort din România. În 2018, în Dubai, EFdeN Signature s-a clasat pe locul IV în clasamentul general și a câștigat locul I la Comunicare, locul II la Inginerie și Construcții, locul II la Condiții de Confort și locul III la Sustenabilitate. EFdeN Signature este în proces de reconstruire în București, alături de prima casă EFdeN, iar procesul de reconstrucție va fi finalizat în 2020.
EFdeN este singurul ONG din România care dezvoltă locuințe solare cu scop educațional și de cercetare, alături de produse sustenabile și module educaționale pentru studenți, specialiști, dar și pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcționează pe bază de parteneriate strategice și sponsorizări. Membrii echipei sunt studenți la Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Politehnica București și Universitatea București. Până acum, echipa EFdeN a câștigat peste 45 de premii naționale și internaționale.