Compania britanică de software, prezentă pe piața locală cu zece centre de livrare, se implică activ în dezvoltarea comunității prin programele destinate celor aflați la început de drum în IT.
În prima jumătate a anului, peste 500 de tineri din România, pasionați de tehnologie și interesați de oportunitatea unei cariere sau perspective de creștere în IT, au beneficiat gratuit de programele de învățare oferite de Endava.
Sub îndrumarea unui mentor, își pot îmbunătăți abilitățile tehnice sau de relaționare și pot câștiga experiență, prin implicarea directă în proiectele companiei. Endava oferă diverse programe pentru tineri, precum internship-uri și inițiative destinate studenților și absolvenților unor facultăți cu profil tehnic (sub denumirea de Graduate Programmes) și programe de training „School for…”, pentru cei care își doresc să înceapă o carieră în IT, indiferent de experiența anterioară.
„Cu fiecare nouă generație care ne trece pragul, sunt plăcut surprinsă să văd cât de curioși sunt tinerii și cât de dornici să-și dezvolte abilitățile tehnice încă de pe băncile facultății. Odată cu tinerii, care aduc idei noi, energie și soluții inovatoare pentru viitor, le sunt recunoscătoare mentorilor și trainerilor care asigură participanților o experiență valoroasă și le oferă constant suport și feedback.
Pentru anul viitor, ne dorim să continuăm aceste programe de învățare, să construim relații strânse cu universitățile și comunitățile tehnice, dar și să dezvoltăm constant inițiative noi, adaptate nevoilor de pe piață și tehnologiilor mereu în schimbare”, declară Monica Daliu, Regional Head of People Development and Recruitment, Central Europe.
Programele de internship sunt destinate studenților de la facultățile cu profil tehnic și le oferă participanților șansa de a face primul pas spre o carieră de succes în industria de IT. Ei își pot îmbunătăți abilitățile tehnice și se pot dezvolta profesional și personal. Programele Graduate sunt module de pregătire intensivă pentru absolvenții facultăților cu profil IT. Ei pot lucra la proiecte reale, cu expunere către o gamă largă de industrii.
Programele de training „School for…”, implementate pentru prima dată în 2015, sunt destinate tuturor celor care vor să îmbrățișeze o carieră în IT, indiferent de background și nivelul de experiență. Participanții au ocazia să facă cunoștință cu mediul de lucru Endava, să învețe de la experți în domeniu și să-și construiască relații de colaborare de lungă durată. De la începutul anului, compania a oferit peste 120 de oportunități de internship, iar peste 380 de tineri au avut ocazia să se dezvolte pe arii precum Development, Testing, Java, Python, DevOps, QA sau .NET, prin inițiativele „School for…” și Graduate.
Parteneriatul dintre companii și universități, esențial pentru formarea viitorilor IT-iști
Parteneriatele cu universitățile sunt o altă punte spre comunitate și o tradiție a companiei, continuată și anul acesta prin cursuri predate de profesioniștii Endava. Peste 100 de studenți au beneficiat de programe de practică în colaborare cu Universitatea București, ASE, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea din Pitești. Tot în parteneriat cu universitățile, Endava a sprijinit sesiuni științifice de prezentare a lucrărilor de licență și conferințe și evenimente precum Zilele carierelor, Festival de cariere, Stagii pe bune, ESN Romania’s Spring National Assembly 2022 sau Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești. Compania a fost alături și de asociațiile studențești și a oferit diverse inițiative de mentorat pe subiecte precum Game Development, Java sau Lambda AWS.
DESPRE ENDAVA
Este lider în furnizarea de servicii tehnologice de ultimă generație și își sprijină clienții în dezvoltarea propriilor organizații, prin utilizarea soluțiilor scalabile de Distributed Enterprise Agile. Își sprijină clienții în călătoria lor de la generarea de idei la dezvoltarea și implementarea de produse, platforme și soluții. Clienții săi activează în industriile de plăți, servicii financiare, TMT (tehnologie, media, telecom), bunuri de consum, logistică și medicală. La 31 martie, avea 11.001 angajați, în locațiile close-to-client din Europa de Vest, Marea Britanie, SUA, Australia și Singapore, și în centrele de livrare nearshore din Europa Centrală și America Latină.