sâmbătă, septembrie 5, 2026

Ex-directorul general de la Dacia este noul CEO al Grupului Renault în Rusia și Comunitatea Statelor Independente

de A M

Din 1 mai, Nicolas Maure, în prezent vicepreşedinte executiv, Chief Turnaround Officer și membru al Consiliului de administrație al Grupului Renault, este numit CEO al Groupe Renault în Rusia și Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Nicolas Maure, care îi va raporta direct lui Luca de Meo, CEO Groupe Renault, va avea în grijă business-ul Grupului Renault din Federația Rusă, Kazakhstan, Belarus, Uzbekistan, Azerbaijan, Armenia, Georgia, Kirgizstan, Tajikistan, Turkmenistan și Mongolia.

Născut în 1960, Nicolas Maure a absolvit École centrale din Paris şi deţine un MBA la Institutul European pentru Administrarea Afacerilor (INSEAD). După ce a lucrat la Valeo şi Faurecia, s-a alăturat companiei Renault în 2000. În martie 2003, a devenit director al Planului de calitate Renault, iar în septembrie 2004 a fost numit director general al Société de Transmissions Automatiques.

În septembrie 2006, a devenit director al uzinei Dacia Powertrain din România. În august 2008, a fost numit vicepreședinte Powertrain în organizația de achiziții Renault-Nissan, iar în martie 2013 a devenit vicepreședinte al grupului de producție. În ianuarie 2014, a fost numit director general al Groupe Renault România și CEO al Automobile Dacia. Din aprilie 2016 până în mai 2018, a fost președinte și CEO al AVTOVAZ, iar în iunie 2019 a preluat rolul de președinte al Consiliului de administrație al AVTOVAZ.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Din 1 ianuarie 2018, a fost numit director de operaţiuni pentru regiunea Eurasia la Groupe Renault, pentru ca, în septembrie 2020, să devină vicepreşedinte executiv al grupului, responsabil cu redresarea performanţelor şi revenirea la un nivel satisfăcător de profitabilitate.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.