Moderat de Gabriel Sincu, director executiv în cadrul Departamentului de asistență fiscală și juridică al EY România, podcast-ul va avea o frecvență săptămânală și va prezenta dezbateri pe teme diverse – de la schimbările Codului Fiscal și ale celui de Procedură Fiscală, până la aspecte de natură administrativă și clarificări ale modului de aplicare a prevederilor legale, făcute de autoritățile fiscale.
Podcastul poate fi ascultat pe soundcloud, pe iTunes și pe site-ul EY România. Cele două emisiuni audio încărcate până acum tratează plata defalcată a TVA și principalele schimbări de legislație fiscală, publicate în Monitorul Oficial la începutul lunii septembrie.
Trei dintre cele mai importante modificări fiscale privind impozitarea companiilor în 2018, identificate și dezbătute de specialiștii EY, Gabriel Sincu (foto) și Răzvan Ungureanu, sunt:
Tratamentul fiscal al cheltuielilor rezultate din cesiunea de creanțe
Ce se întâmplă în prezent și până la sfârșitul anului? În cazul în care avem un portofoliu de creanțe vândute, cheltuiala rezultată din scoaterea lor din gestiune este integral deductibilă fiscal. De anul viitor, conform legii, deductibilitatea va fi limitată la doar 30 la sută din valoarea creanței.
De exemplu, să presupunem că o companie are o creanță în valoare de 100 de lei. Ea nu mai poate fi recuperată integral de compania ce deține această creanță, drept pentru care decide să o vândă. Cu un preț de vânzare de zece lei, conform vechilor reguli, care rămân în vigoare până la sfârșitul anului, firma ar obține un venit de zece lei, venit impozabil. Pe de altă parte, în contabilitate se înregistrează o cheltuială de 100 de lei (valoarea creanței). Rezultatul ar fi o pierdere netă de 90 de lei, care se traduce și printr-o pierdere fiscală de 90 de lei. Astfel se reduce baza impozabilă cu 90 de lei, rezultând în cele din urmă o economie de 16 la sută din acești 90 de lei, care înseamnă 14,4 lei.
Din 2018, prin limitarea deducerii, la compania respectivă – deși are o pierdere reală de 90 de lei – doar suma de 20 de lei va fi recunoscută din punct de vedere fiscal. Ceea ce înseamnă că beneficiul fiscal va fi de 16 la sută din cei 20 de lei, adică doar 3,2 lei.
În acest context, se ridică întrebarea: În ce măsură va mai fi convenabil pentru companii să vândă aceste creanțe? Având în vedere impactul fiscal diferit, recomandarea specialiștilor EY este ca firmele vizate să se decidă cât mai repede dacă doresc să disponibilizeze aceste portofolii până la 1 ianuarie 2018, pentru a putea beneficia de reglementările fiscale încă aplicabile.
Impozitul pe reprezentanțele companiilor străine în România
Cuantumul impozitului se modifică de la 4.000 de euro, care era plătibilă în două tranșe, la 18.000 de lei, plătibilă într-o singură tranșă. În plus, reprezentanțele nou înființate trebuie să plătească acest impozit în termen de 30 de zile, nu până la termenele standard, așa cum se întâmpla până acum.
Scutirea de impozit pe dividende
Scutirea de care s-a tot vorbit și care a fost inclusă în programul de guvernare nu s-a mai concretizat. Foarte probabil, cauza principală a fost impactul major asupra bugetului de stat, care a fost estimat la 1,3 miliarde de lei. Prin urmare, situația rămâne la fel: dividendele distribuite de persoane juridice române unor alte persoane juridice se impozitează cu cinci la sută.
DESPRE EY ROMÂNIA
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de 31,4 miliarde de dolari, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale de la înfiinţare, în 1992. Cei 770 de angajaţi din România şi Republica Moldova (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău) furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri, către companii multinaţionale şi locale.