Corina Mîndoiu, Răzvan Popescu și Cătălin Madan sunt noii Parteneri Asociați ai EY România, în departamentele de Asistență Fiscală și Juridică și Asistență în Afaceri.
Corina Mîndoiu, Partener Asociat în departamentului de Asistență fiscală și juridică al EY România, cu specializare în zona de Impozit pe Venit și Contribuții Sociale, are 13 ani de practică în consultanța fiscală. S-a alăturat EY România după absolvirea Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune din ASE București, în 2006.
Cu acreditări internaționale și experiență în proiecte transfrontaliere, coordonează activități de consultanță fiscală și imigrare pentru cetățenii români și străini, precum planificare fiscală, proiectare și implementare de structuri de remunerare pentru persoane fizice. Este și unul dintre profesioniștii recunoscuți în gestionarea relației cu autoritățile, în domeniul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale. A contribuit în proiecte de due-diligence, controale fiscale, optimizare de costuri, și la implementarea strategiei de creştere a EY în România și a clienților firmei.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Răzvan Popescu, Partener Asociat în departamentul de Asistență în Afaceri, Consultanță pe Automatizare Inteligentă și Inovare, s-a alăturat EY România în urmă cu 12 ani, după absolvirea Facultății de Informatică Economică, din ASE București. În EY, a acumulat experiență în domeniul consultanței și tehnologiei, și s-a concentrat pe transformarea digitală și optimizarea de procese în companii din domeniul bancar, asigurări și energie.
A contribuit la crearea și dezvoltarea uneia dintre cele mai mari și experimentate echipe de Automatizare Inteligentă din regiune. În prezent, coordonează 60 de consultanți și dezvoltatori cu experiență în RPA, OCR, Chatbots, Machine Learning și automatizare Infrastructură Cloud. În plus, coordonează EY wavespace, lansat în România în noiembrie 2018, un program global de inovare, ce își propune să identifice și să dezvolte, alături de colegii din EY, de parteneri și clienți, soluții inovatoare bazate pe tehnologii emergente, precum Inteligența Artificială, Blockchain, RPA.
Cătălin Madan, Partener Asociat în departamentul de Asistență în Afaceri, Consultanță Data Warehouse și Business Intelligence, are 17 de ani de experiență profesională. În ultimii zece ani, s-a concentrat pe implementarea de tehnologii care răspund la diverse cerințe de afaceri, pornind de la soluții de tip ERP sau CRM și până la soluții de raportare bazate pe sisteme de Data Warehouse și Business Intelligence. În ultimii trei ani, a condus, în EY, proiecte multianuale pentru clienții din domeniul financiar-bancar și telecom.
Înainte să se alăture EY, a lucrat în Europa și Asia, pentru un mare operator telecom, unde a coordonat roll-out-ul soluției ERP pentru țările parte din grup și tranziția proceselor locale către organizații de servicii centralizate de tip Shared Service Center. A lucrat și pentru o altă firmă de consultanță și pentru o companie de software, cu un portofoliu de clienți locali și globali, și atribuții în dezvoltarea și livrarea de soluții și servicii pentru bănci și mari companii. În prezent, este responsabil și de dezvoltarea și promovarea unui pachet de soluții inovatoare, bazate pe tehnologii emergente, precum Inteligența Artificială, Recunoașterea Optică a Caracterelor sau Analiza de Date Avansată.