Compania românească specializată în producția de agenți de curățare și depozitarea produselor profesionale de curățenie a închiriat circa 4.700 mp în CTPark Bucharest South, situat în Popești-Leordeni, în sudul Bucureștiului.
Noua unitate a companiei, parte dintr-un depozit recent construit, cu o suprafață de 54.000 mp, include spații de producție și zone dedicate distribuției, menite să susțină modelul integrat de business al Fabi Total Grup, care îmbină producția de detergenți cu operațiuni logistice și de distribuție și servicii profesionale de curățenie. Compania a preluat deja spațiul și se află în proces de relocare a operațiunilor.
Valencia Bichir, proprietarul companiei Fabi Total Grup: „Este pentru prima oară când suntem implicați într-un proiect de relocare în spații logistice pe parcursul construirii lor. A fost o provocare pentru ambele companii să traverseze luna decembrie cu implicare 100 la sută a tuturor resurselor ca să ne încadrăm în termenul foarte scurt alocat acestei mutări”.
- Plexus a investit într-o „fabrică în miniatură”, la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației din Oradea
- În lumea agenților AI, cine și de ce mai angajează oameni
- Angajații Schaeffler și copiii lor, protagoniști la AHK Awards 2026
CTPark Bucharest South este un parc industrial modern, conceput pentru a găzdui activități de logistică, distribuție și producție ușoară. Dezvoltat conform specificațiilor tehnice standard ale CTP, oferă compartimentări flexibile, infrastructură modernă și soluții eficiente energetic, adaptate unei game variate de cerințe operaționale.
Datorită vizibilității bune și accesului direct la Șoseaua de Centură a Bucureștiului (A0), asigură o conectivitate eficientă către Capitală și principalele coridoare naționale de transport, și facilitează operațiuni logistice rapide și predictibile.
În CTPark Bucharest South sunt disponibile spații suplimentare pentru închiriere, de la 2.500 mp, care oferă opțiuni flexibile pentru companiile ce vor să-și extindă operațiunile în zona Bucureștiului.
Potrivit conducerii CTP, Fabi Total Grup a ales CTPark Bucharest South datorită termenului scurt de livrare a unității, poziționării strategice a parcului și încrederii în capacitățile de dezvoltare și operare ale CTP.
Cristina Manea, Business Developer la CTP în România: „Fabi Total Grup căuta un spațiu care să poată susține atât activitățile de producție, cât și cele de depozitare, livrat într-un termen scurt. Acest parteneriat confirmă încă o dată atractivitatea parcului pentru companiile cu nevoi operaționale complexe, care îmbină activitățile de producție cu logistica”.
CTP este cel mai mare dezvoltator, proprietar și operator listat din Europa de spații logistice și industriale (GLA), după suprafața totală închiriabilă, cu un portofoliu de 14,6 milioane mp GLA în 11 țări, la 31 decembrie 2025. CTP certifică toate clădirile noi conform standardului BREEAM „Very Good” sau superior.