Fabrica de hârtie pentru ambalaje DS Smith din Zărnești are un nou director general

DS Smith, lider în producția de ambalaje sustenabile, l-a numit pe Marius Juncanariu în funcția de director general al fabricii de hârtie pentru ambalaje din Zărnești, de luna trecută.

Marius Juncanariu preia acest rol de la Alan Young, care își va continua activitatea în Grupul DS Smith, la nivel european. Unitatea de producție din Zărnești este cea mai mare de acest tip din România și asigură necesarul pentru aproape jumătate din piața locală.

​Cu o experiență profesională de peste 15 ani și specializări multiple ce includ domenii precum finanțe, contabilitate, control, raportare și management, Marius Juncanariu s-a alăturat companiei DS Smith Zărnești în martie 2018, ca director financiar. De profesie este economist. A absolvit Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și este licențiat în Economie și Administrarea Afacerilor.

“Unitatea de producție de la Zărnești, care va împlini în curând 170 de ani de tradiție, intră într-o nouă etapă, axată pe eficiență, grijă față de mediu și implicare în dezvoltarea comunității locale. Sunt convins că, alături de colegii mei, vom reuși să ne atingem obiectivele și să implementăm cu succes investițiile planificate, pentru a contribui concret la dezvoltarea economiei locale și a orașului Zărnești”, declară Marius Juncanariu.

Fabrica DS Smith din Zărnești este cea mai mare unitate de producție a hârtiei pentru ambalaje din România. Asigură necesarul pentru aproape jumătate din piața locală și utilizează ca materie primă 100 la sută deșeurile de hârtie și carton. DS Smith deține în România un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Otopeni și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie pentru ambalaje, la Zărnești, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav și la Timișoara, și trei puncte de lucru, în Pitești, Timișoara și Otopeni, unde lucrează 650 de oameni. Cu sediul central la Londra, DS Smith își desfășoară activitatea în 34 de țări și are circa 34.000 de angajați.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share