De astăzi, este oficial: gigantul german Mercedes-Benz va construi o fabrică în Polonia, la Jawor, la 70 de kilometri de Wroclaw. Lucrările la noua hală de producție încep anul viitor, iar primele motoare vor ieși pe poarta fabricii în 2019.
Daimler AG a luat o decizie finală în legătură cu fabrica de motoare pe care avea de gând să o construiască în Europa de Est. Nu este România, așa cum se vehicula, la un moment dat, ci Polonia. Reprezentanții companiei germane tocmai au semnat contractul de cumpărare pentru terenul pe care va fi construită noua unitate de producție. Markus Schäfer, membru în consiliul de administraţie al Mercedes-Benz Cars şi supply chain manager, Beata Szydło, prim-ministrul Poloniei, și Mateusz Morawiecki, vicepremier și ministru pentru Dezvoltare Economică, au parafat documentele la Varșovia. Compania care va produce motoarele se va numi Mercedes-Benz Manufacturing Poland (MBMP), iar CEO a fost numit Dr. Andreas Schenkel (foto).
Daimler plănuiește o investiție de circa 500 de milioane de euro, în noua fabrică. “Decizia Daimler AG arată că Polonia este o piață atractivă pentru investitorii străini. Industria locală de automobile este în continuă dezvoltare și creează locuri de muncă pentru lucrătorii cu înaltă calificare în țara noastră. Punem un accent deosebit pe sprijinirea proiectelor inovatoare, care să genereze valoare adăugată pentru economia noastră și să-i stimuleze competitivitatea”, declară Morawiecki. “Cu noua fabrică din Jawor, suntem pe drumul cel bun pentru punerea în aplicare cu succes și consecvență a strategiei noastre de dezvoltare”, completează Markus Schäfer. Fabrica din Jawor va produce motoare diesel și pe benzină în patru cilindiri, pentru mașini Mercedes. Este prima fabrică Mercedes în Polonia și a doua linie de producție de motoare din afara Germaniei. Grupul german mai deține o astfel de unitate în China, la Beijing. “Fabricarea motoarelor Mercedes în această țară va fi o provocare interesantă. Abia aștept să muncesc alături de echipa mea, formată din colegi polonezi și germani”, spune Andreas Schenkel, CEO-ul Mercedes-Benz Manufacturing Poland.
România a fost luată în calcul pentru investiția de jumătate de miliard de euro, însă a pierdut-o din cauza infrastructurii. Germanii au solicitat un termen de 17 ore pentru livrarea componentelor de la noua fabrică până la Bremen.