Echipa Dona este în căutare de noi colegi, printre absolvenții de Farmacie din acest an.
Pentru a intra în posesia „primului halat de farmacist” din cariera lor, ei sunt invitați să-și trimită CV-ul la adresa de email recrutare@farmaciiledona.ro, pentru a afla ce oportunități sunt disponibile în cadrul companiei. Echipa Farmacia Dona înseamnă acum peste 2.500 de specialiști în sănătate – farmaciști și asistenți de farmacie, dar și experți în departamente de suport: vânzări, IT, logistică, resurse umane sau marketing și comunicare. „Suntem permanent în căutare de oameni cu potențial, care vor avea la dispoziție toate condițiile pentru a performa la capacități maxime – cursuri de specializare, pachet salarial competitiv și un program de lucru flexibil”, spun reprezentanții companiei.
După 25 de ani de activitate, Farmacia Dona reunește 300 de farmacii, deținute de nouă companii antreprenoriale, cu capital privat românesc. Peste 2,6 milioane de oameni trec pragul farmaciilor, în fiecare lună, și au la dispoziție un portofoliu cu peste 29.000 produse. Pentru 2017, reprezentanții companiei estimează o creștere a cifrei de afaceri cu 20 la sută. Anul acesta, proiectele importante vizate sunt inaugurarea depozitului DONA.Logistică și continuarea extinderii rețelei de farmacii, prin dezvoltare organică și prin parteneriate în sistem de franciză Dona. Valoarea estimată a investițiilor din acest an este de 17 milioane de lei.