Din 1 noiembrie, biroul din România al firmei internaționale de avocatură CMS va fi condus de Horea Popescu. El îl înlocuiește pe Gabriel Sidere, partener coordonator al biroului CMS în București din 2010.
Avocat specializat în fuziuni și achiziții, Horea Popescu este partener în CMS din 2008 și a fost implicat în unele dintre cele mai semnificative tranzacții din România. În mai 2020, după șase ani în care a condus departamentul de Corporate M&A în biroul CMS din România, a fost numit coordonator al practicii de drept corporativ/ fuziuni și achiziții în Europa Centrală și de Est.
Biroul CMS din București este prezent în clasamentele tuturor directoarelor juridice internaționale, inclusiv Legal 500 și Chambers Global. Oferă asistență juridică în unele dintre cele mai mari tranzacții sau proiecte inovatoare, în România și în regiunea Europei Centrale și de Est (CEE), precum:
- AFI Europe, pentru achiziția a șase companii ce dețin patru proiecte de birouri de clasă A înRomânia, de la NEPI Rockcastle. Este una dintre cele mai mari tranzacții imobiliare încheiate vreodată pe piața de birouri din România și din CEE.
- Advent International, unul dintre cele mai mari fonduri de private equity din lume, pentru achiziția, în valoare de 1,9 miliarde de euro, a afacerilor din CEE și din Elveția ale Zentiva. A fost cea mai mare tranzacție în domeniul sănătății și al științelor medicale din CEE, în 2018.
- Liberty Global, pentru vânzarea, în valoare de 18,4 miliarde euro, a activelor sale europene (din Germania, România, Ungaria şi Cehia) către Vodafone. A fost cea mai mare tranzacție de telecomunicații din regiune, în ultimii zece ani.
- Bitdefender, o companie-lider global în securitate cibernetică, fondată în România, pentru vânzarea unei participații minoritare către Vitruvian Partners. Tranzacția a evaluat afacerea Bitdefender la peste 600 milioane de dolari.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
DESPRE CMS
Înființată în 1999, oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu peste 70 de birouri în peste 40 de țări și peste 4.800 de avocați, deține o expertiză îndelungată în domeniul consultanței, în jurisdicțiile sale locale și internaționale. Firmele membre CMS oferă o gamă largă de expertiză în 19 domenii de practică și sectoare de activitate, precum drept societar/ fuziuni și achiziții, energie & schimbare climatică, fonduri, sănătate și științe medicale, tehnologie, media, telecomunicații (TMT), taxe, sectorul financiar-bancar, comercial, concurență & EU, litigii, dreptul muncii & pensii, proprietate intelectuală, drept imobiliar și construcții.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele