De luna aceasta, Abris Capital Partners, investitorul de private equity din Europa Centrală și de Est, îl promovează pe Adrian Stănculescu, Director de Investiții Abris România, ca Partener.
Adrian Stănculescu va face parte și din Comitetul de Investiții al fondului, în calitate de membru fără drept de vot. El s-a alăturat Abris Capital în 2014. Din 2018, a condus echipa de profesioniști Abris din București, ca director de Investiții.
A fost implicat în mai multe tranzacții în România, printre care Urgent Cargus (servicii de curierat), Green Group (reciclare PET și deșeuri), Pehart Tec (producător de role de hârtie) și în ultimele două achiziții – Dentotal (distribuitor de echipamente și consumabile stomatologice) și GTS Group (furnizor de servicii de management al clădirilor).
Credem că te-ar interesa și: Scrisoare deschisă recrutorilor
Alți doi directori polonezi au fost promovați ca Parteneri, împreună cu Adrian Stănculescu: Paulina Pietkiewicz, Operations Director, și Chief Compliance Officer, și Edgar Kolesnik, Investment Director.
Abris Capital Partners Ltd. este un fond independent de private equity, care se concentrează pe oportunități mid-market în țările din Europa Centrală și de Est (ECE). Fondat în 2007, are ca strategie parteneriatul cu cele mai dinamice și de succes companii din ECE, care pot beneficia de un influx de capital sau expertiză managerială la nivel strategic și operațional.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Cu un capital de investiții de peste 1,2 miliarde de euro, Abris a obținut suport financiar de la multe instituții de investiții de top la nivel global, inclusiv fonduri de pensii publice și corporative, instituții financiare, companii de asigurări și fonduri de tip endowment de la universități din SUA. Abris are un orizont de investiție pe termen lung și urmărește de obicei tranzacțiile în care poate obține un pachet majoritar sau total în investiție. Marja de investiție pentru o tranzacție se situează între 30 și 75 milioane euro, cu posibilitatea unor sume mai mari, în funcție de caz. Divizia de consultanță Abris operează în echipe regionale în Varșovia și București.