Producătorul de soluții de securitate cibernetică l-a numit pe John Stynes, un executiv cu aproape două decenii de experiență în companii de tehnologie listate la bursă, în poziția de director financiar.
John Stynes se alătură Bitdefender din funcția de CFO al Verifone pentru Europa și Rusia, unde a avut un rol-cheie în procesul de transfomare a departamentului financiar, de observație strategică a business-ului și de relația cu investitorii din Europa. Activitatea sa a permis companiei să se delisteze de la bursă și să devină companie privată în august 2018.
Anterior, Stynes a fost director financiar adjunct al producătorului de electronice TT Electronics, un business listat pe bursa de la Londra, unde a fost membru de bază al echipei ce administrează relația cu investitorii, băncile și consiliul de administrație, în contextul dezvoltării semnificative ale companiei. Și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Cisco, unde a pus bazele Cisco Capital and Treasury, a implementat procesul de raportare SOX și a evoluat până în poziția de CFO pentru Europa de Nord, Regatul Unit și Irlanda. „Am sesizat un potențial enorm al industriei de securitate informatică pentru viitorii ani, iar Bitdefender are o poziție solidă pe această piață, câtă vreme peste 38 la sută dintre soluțiile de securitate și utilizatorii lor folosesc deja tehnologiile sale premiate”, spune John Stynes.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Fostul CFO, Niculae Dincă, va continua să fie parte a echipei de management a departamentului financiar și îl va sprijini pe John Stynes în perioada de tranziție. Niculae Dincă a condus în ultimul deceniu finanțele Bitdefender, o perioadă de expansiune susținută a business-ului, cu multiple runde de finanțare din partea investitorilor.
John Stynes completează linia de top management a Bitdefender formată din Florin Talpeș, CEO, Bogdan Irina, director operațional, Bogdan Dumitru, director tehnic, și Rareș Ștefan, director de strategie. În ultimii trei ani, compania a dezvoltat semnificativ echipele sale enterprise și corporate din Europa și SUA.