Fundația pentru Copii Ronald McDonald, care oferă cazare gratuită părinților pe durata spitalizării copiilor lor, lansează o nouă campanie de strângere de fonduri pentru finalizarea proiectului Casei Ronald McDonald din Iași și pentru susținerea celorlalte două Case, din București și Timișoara.
Cei interesați pot face donații prin SMS la 8845, cu textul FAMILIE (valoarea donației: doi euro/ lună), sau online, pe site-ul fundației.
„De la începutul pandemiei, ne-am concentrat să creștem impactul proiectelor noastre în comunitate și rețeaua de sprijin alături de care transformăm binele în realitate. Anul acesta, sunt multe momente-cheie în care am fost alături de spitale și de cadrele medicale, în care am reușit să ținem deschise ușile Caselor din București și din Timișoara pentru peste 200 de familii.
În iunie, am demarat construcția celei de-a treia Case Ronald McDonald la Iași. Pentru micuții internați în spitale și familiile lor, care trec prin încercări grele, misiunea noastră merge mai departe. Pentru ei, noi continuăm să ne bazăm pe sprijinul fiecărui om și al fiecărei companii care dorește să țină familiile împreună pe durata spitalizării celor mici”, declară Amalia Năstase, președintele fundației pentru Copii Ronald McDonald.
McDonald’s este principalul susținător al fundației. Și în acest an, le oferă clienților posibilitatea de a-și arăta sprijinul pentru inițiativele acesteia și îi invită să doneze cash la casele de marcat din restaurante, în cutiile speciale sau prin cardul bancar. Între 15 și 21 noiembrie, cu ocazia McHappy Day, compania va sprijini fundația cu câte un leu din costul fiecărui Happy Meal vândut în restaurantele sale din țară.
„În 2020, campania cu ocazia McHappy Day a colectat peste 1,6 milioane de lei, un record în istoria evenimentelor de strângere de fonduri ale fundației. Suntem încrezători că și în acest an ne vom uni forțele și împreună vom reuși să finalizăm proiectul noii case de la Iași, de care depind mulți părinți care au nevoie de cazare în apropierea Spitalului pentru Copii Sfânta Maria”, spune Paul Drăgan, director general Premier Restaurants România.
De peste 23 de ani, Fundația sprijină familiile vulnerabile din România și le oferă cazare gratuită pe durata internării copiilor lor în cele două Case Ronald McDonald din București și Timișoara. Casa din București a fost inaugurată în 16 noiembrie 2003, în curtea spitalului Grigore Alexandrescu, iar în 2020, fundația a finalizat proiectul de remodelare completă și extindere a Casei din Timișoara.
La Iași, din 2022, noua Casă Ronald McDonald va fi casa departe de casă pentru peste 1.000 de părinți ai căror copii sunt internați în spitalul Sf. Maria. Va avea 19 camere cu baie proprie, un loc comun de joacă, bucătărie, living și alte spații în care familiile vor putea socializa, se vor putea conecta, vor beneficia de sprijin și consiliere. Părinții se vor putea odihni, vor primi o masă caldă, vor putea găti pentru ei și pentru copii, alături de ceilalți copii sau de alte rude.
DESPRE FUNDAȚIA PENTRU COPII RONALD MCDONALD
A fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele două Case Ronald McDonald din Timișoara și din București, care găzduiesc gratuit familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. Peste 20.000 de părinți și copii au fost primiți în aceste „Case departe de casă”.