GraduatE.ON: peste 180 de tineri au ales o carieră în domeniul energiei. Unii sunt senior și middle manageri la E.ON

GraduatE.ON, programul E.ON dedicat absolvenților de studii superioare, împlinește 20 de ani.

de A M

De la prima ediție, lansată în 2006, și până acum, peste 180 de tineri au fost angajați în companiile E.ON din România, iar cei recrutați în 2026 au început stagiile de pregătire luna aceasta. Sunt absolvenți din domenii diverse: inginerie (electrică, gaze, economică, automatizări), IT, economie, finanțe și controlling, business, marketing și vânzări, resurse umane, juridic și alte funcțiuni suport.

Cei care au făcut parte din program sunt astăzi specialiști și experți, iar o parte dintre ei au ajuns să ocupe posturi de senior management și middle management în companiile Delgaz Grid și E.ON Energie România.

Roxana Băndilă, director HR E.ON România: „Programul reflectă direcțiile organizației noastre: dezvoltare continuă, deschidere către diversitate și incluziune, dar și focus pe inovație și digitalizare. GraduatE.ON nu înseamnă un singur traseu profesional, ci mai multe direcții posibile. Este, în esență, un program ce lansează cariere și contribuie la viitorul energiei, prin oameni diferiți, care vin cu perspective diferite și cresc împreună”.

Loredana Petru, director HR BP & Recrutare E.ON Energie România, face parte din prima generație de participanți, cea din 2006: „Programul mi-a oferit expunere la o mare diversitate de proiecte, în contexte locale, dar și internaționale, oameni de la care am învățat enorm și, mai ales, provocări care m-au scos constant din zona de confort și m-au ajutat să cresc”.

Petrică Lucaci, director Divizie Exploatare și Mentenanță Rețea Electricitate Delgaz Grid, a ocupat patru posturi diferite de la intrarea în program: „Schimbarea este, de fiecare dată, o oportunitate de a învăța și de a crește. Impactul pe care îl poți avea este direct legat de curajul de a te implica, de a pune întrebări și de a îmbrățișa noul”.

Tudor Pop, director Strategie și Tehnologie Rețea Gaz Delgaz Grid: „GraduatE.ON a fost cadrul în care am învățat să gândesc pe termen lung, să-mi asum decizii și să cresc odată cu compania, iar încrederea primită la început s-a transformat, în timp, în responsabilitate”.

Mentoratul, esențial în dezvoltarea profesională a tinerilor

Absolvenții au fost selectați în centre de evaluare, unde au fost urmărite performanța academică, implicarea în proiecte relevante și deschiderea către învățare. Ei urmează stagii de pregătire pe o perioadă de 18-24 de luni în companiile operaționale E.ON, în mai multe departamente și arii, precum cel tehnic și operațional, digital și inovație, comercial și clienți, financiar, HR, juridic și strategie.

Fiecare tânăr are un mentor care joacă un rol esențial în formarea și dezvoltarea sa profesională și îl susține în procesul de integrare și învățare.

Bogdan-Pavel Livadariu, șef Serviciu Suport Tehnic Electricitate Delgaz Grid „Dincolo de partea tehnică, programul a însemnat oameni, mentorat și încredere. Am avut colegi și mentori care m-au ghidat, mi-au oferit feedback și m-au ajutat să cresc rapid, dar mi-au oferit și libertatea să învăț prin implicare directă”. 

Alexandra Bounegru, expert Sistem de Performanță Operațională E.ON Energie România: „Aș recomanda programul mai ales tinerilor care nu vor doar un <prim job>, ci o experiență în care să se descopere și să crească. Este o oportunitate foarte bună să testezi mai multe direcții, să înțelegi ce ți se potrivește și, de ce nu, să ieși din zona de confort, inclusiv prin experiențe în alte orașe sau contexte noi”. 

Programul GraduatE.ON a crescut odată cu compania și cu schimbările din industrie. La început, accentul era pus mai ales pe roluri tehnice clasice, precum ingineria, operarea de rețea și alte zone tradiționale din energie. Astăzi este despre un program divers, în care au câștigat importanță domenii precum digitalizarea, IT-ul, analiza de date, e-mobility și inovația, alături de business, financiar sau customer experience.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.