Grupul Busch, unul dintre cei mai mari producători din lume de soluții complete de vacuum, își extinde prezența pe piața din România

Grupul Busch, din care fac parte firmele Busch Vacuuum România, Composites Busch România și Pfeiffer Vacuum România, a decis să-și întărească prezența pe piața locală prin noi investiții în Parcul Industrial Nervia din Apahida, județul Cluj.

La nivel mondial, grupul Busch este unul dintre cei mai mari producători de soluții complete de vacuum, inclusiv pompe de vid, sisteme de vid, suflante, compresoare și sisteme de reducere a gazelor.  

Anul acesta, Busch Vacuum România sărbătorește zece ani de activitate pe piața din România. În această perioadă, s-a impus ca un partener de încredere în industria tehnologiei vacuumului, prin furnizarea de pompe, sisteme și servicii de înaltă calitate, pentru diverse sectoare de activitate. „Prin încorporarea Pfeiffer Vacuum în Busch Group, acum le vom putea oferi împreună clienților noștri din România cele mai bune soluții pentru toate aplicațiile tehnologice de vid”, declară Andrei Varga, director general Busch România.

Pfeiffer Vacuum România și-a extins zona de producție.

La începutul lunii decembrie, Pfeiffer Vacuum România a inaugurat o extensie a clădirii de producție cu circa 12.000 mp. Noul spațiu de producție oferă companiei posibilitatea de creștere a activității de uzinaj de piese și asamblare de pompe complete.

„Din 2003, firma noastră, care a pornit cu o activitate de reparații de pompe de vid, a devenit un expert recunoscut în grupul nostru prin oferirea de înalte tehnologi, componente și produse. Ne mândrim cu o echipă calificată și dornică să atingă cele mai înalte niveluri de calitate impuse de tehnologia vidului”, spune Pascal Fesneau, administratorul Pfeiffer Vacuum România.

Composites Busch inaugurează o filială de producție

Parte a grupul Busch, Composites Busch își inaugurează o filială de producție în aceeași locație, .În acest spațiu vor fi produse piese din materiale composite de ultimă generație. „Noua unitate ne va oferi capacitatea și oportunitatea de a ne extinde prezența pe piață într-un mod competitiv și calitativ”, arată Ahmet Muderris, director general Composites Busch.

Reușitele companiilor membre ale grupului Busch au fost celebrate, în prezența lui Sami Busch, co-CEO  al afacerii germane de familie. La evenimentul din 4 decembrie au participat circa 120 de reprezentanți ai mediului privat, ai autorităților locale și universitare din județul Cluj.

DESPRE GRUPUL BUSCH

În 1963, Dr. Karl Busch și soția, Ayhan Busch, au avut visul de a revoluționa lumea vidului. De-a lungul timpului, Busch Group a devenit lider mondial în soluții de vid și oferă soluții la cheie de primă clasă, service și produse de înaltă calitate. Cele trei mărci principale ale grupului sunt Busch Vacuum Solutions, Pfeiffer Vacuum+Fab Solutions și Centrotherm clean solutions.

La nivel mondial, grupul Busch este prezent în peste 40 de țări și are 8.000 de angajați în 19 unități de producție. Activitatea sa a fost premiată de diferite instituții, pentru inovație şi sustenabilitate. Institutul F.A.Z. a publicat un studiu privind sustenabilitatea pentru care au fost luate în considerare circa 10.300 de companii. Printre cele 32 de companii de inginerie mecanică și de instalații evaluate ca sustenabile, Busch Vacuum Solutions a obținut locul 6.

Busch Vacuum Solutions este considerat a fi lider pe piața mondială în 2023, potrivit revistei germane de știri din afaceri, WirtschaftsWoche. Ayla Busch, co-fondatoare și co-CEO a Busch Vacuum Solutions, președintă a Consiliului de supraveghere al Pfeiffer Vacuum Technology AG, a fost aleasă din nou ca drept dintre „Cele mai influente 100 de femei din economia germană”.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share