Unul dintre cei mai importanți integratori de soluții farmaceutice și de nutriție pentru domeniul veterinar din România a oferit asociației Dăruiește Viață săpunuri, detergenți și dezinfectanți pentru uz uman, precum și produse pentru relaxare musculară, în valoare de 100.000 de lei.
Acestea vor ajunge la cadrele medicale din instituțiile publice de sănătate care tratează sau vor prelua pacienți cu Covid-19, din București și din țară. De asemenea, vor fi distribuite spitalelor și secțiilor ce trebuie să asigure continuitatea asistenței medicale, mai ales a pacienților vulnerabili sau cu urgențe medicale.
Produsele sunt oferite de Farmavet SA – distribuitor de soluții medicale veterinare, realizate în România de Pasteur Filiala Filipești, unul dintre principalii producători de preparate biologice și medicamente generice din domeniul veterinar.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Donația constă în 1.000 de litri Soft As (săpun lichid pentru spălarea mâinilor și a corpului), 480 de litri Degres As (detergent lichid superconcentrat pentru suprafețe, din care pot fi obținute până la 48 de tone de soluție de spălare, în funcție de gradul de murdărie), 100 de litri Deo sept (detergent dezinfectant lichid concentrat pentru decontaminarea şi dezinfectarea suprafeţelor, echipamentelor, utilajelor şi mobilierului din spaţii publice, unităţi medicale, laboratoare, mijloace de transport public) și 2.400 de produse Eqvagel Forte (gel calmant și relaxant pentru uz uman, folosit pentru contracturi musculare după efort fizic și pentru stimularea circulației).
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Farmavet, Pasteur Filiala Filipești și FNC Pietroiu (producător de furaje pentru animale) fac parte din grupul Farmavet-Pasteur.