Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, Cristina-Theodora Ilie va coordona operațiunile Policolor-Orgachim pe piața din România și pe cea din Bulgaria.
Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Comerț, Cristina Ilie a lucrat în multinaționale, timp de 21 de ani, și a ocupat mai multe poziții, de la planificare, achiziții, manager de fabrică, manager logistică sau manager customer service.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Noul Chief Operations Officer Policolor-Orgachim are o serie de obiective ce trebuie îndeplinite până la finalul lui 2019, ce țin de implementarea unor noi procese și tool-uri de management, mutarea producției Policolor în noua fabrică din București, alături de introducerea unei noi tehnologii de producție în Bulgaria. „Cea mai mare provocare pentru mine este cea legată de tranziția dinspre Supply Chain spre Operațiuni. Supply Chain se referă la eficiență și costuri, zona de Operations are un set mai amplu de activități, ce include monitorizare și control al tuturor proceselor. Supply Chain se centrează pe activități externe, pe când activitățile din Operations se concentrează pe procese interne în linie cu core business-ul administrat direct de organizație”, subliniază Cristina Ilie.
Policolor, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de lacuri și vopsele, a finalizat recent lucrările la structura unei noi fabrici. Noua unitate de producție este în curs de construire pe un teren de 2,5 hectare, situat în vestul Bucureștiului, pe Bd. Timișoara. Fabrica și propriul depozit logistic (investiție de 5,4 milioane euro) vor fi finalizate în primăvara anului viitor. Aici vor fi produse vopsele, tencuieli, emailuri, lacuri, grunduri și amorse.
Policolor-Orgachim s-a format în 1998, atunci când Policolor – prezentă pe piața din România din 1965 – a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al Orgachim JSC, din Bulgaria. Grupul operează două mari unităţi de producţie de lacuri și vopsele: Policolor România şi Orgachim Bulgaria, şi este lider regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona sud-est europeană. Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj și în peste 1.000 de service-uri auto din țară. La nivel național, Policolor are zece magazine proprii.