La începutul lunii iunie, ContiTech, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de produse din plastic şi cauciuc, l-a numit pe Bogdan Ureniuc în funcția de director al locațiilor din Nădab și Carei.
Bogdan Ureniuc o înlocuiește pe Franziska Jung, care a preluat o nouă poziție în companie. Noul director general are experiență de management în sectorul automotive și în alte domenii ale industriei. „Să conduc cele două locații reprezintă un nou pas pentru mine, o provocare să contribuim, împreună cu întreaga echipă, la a da un impuls transformării prin care trecem în această industrie și, mai ales, în aceste vremuri care ne pun la încercare”, declară Bogdan Ureniuc.
El a preluat poziția actuală după ce a ocupat, din 2014, un rol similar în compania BOA RBT Romania. Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, a ocupat poziții diferite în mai multe companii internaționale cu sedii în vestul țării.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
ContiTech Nădab realizează furtunuri curbate, drepte și convolute pentru inducția aerului. Produce circa 13 milioane de produse, anual, pentru mașini de pasageri, autovehicule hybrid și vehicule comerciale. ContiTech Carei realizează furtunuri din cauciuc de încălzire/ răcire și furtunuri pentru inducția aerului. Produce circa 27 milione de piese pe an, pentru mașini de pasageri și vehicule comerciale.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Între 1999 și 2019, Continental a investit circa 1,8 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele cinci arii de activitate ale concernului sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi, este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2019, avea circa 20.000 de angajaţi, dintre care o treime sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare, și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.