HR Club a premiat excelența în domeniul Resurselor Umane. Orange, BT, Holcim, Unilever, MOL, Raiffeisen, Solina, Arctic, Cemacon, KPMG, Zentiva și Martin Thiollier, marii câștigători

Desfăşurată în condiţii excepţionale, ca urmare a restricţiilor în vigoare, a 12-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă în Resurse Umane HR Club, organizată online, ieri, a reunit organizatorii, candidaţii şi partenerii într-o ceremonie transmisă în direct pe site-ul Asociaţiei şi urmărită de peste 200 de membri ai comunităţii.

Au fost premiate 11 companii dintre cele 32 participante, cu 51 de candidaturi. Cum demersul de înscriere în competiţie a avut loc înainte de declanşarea pandemiei deCOVID-19, al cărei impact asupra organizaţiilor este resimţit de toată lumea, juriul a avut ocazia să compare nu doar complexitatea proiectelor şi lor în business, ci şi priorităţile pre- şi post-pandemie pentru funcţiunea de Resurse Umane în general.

Lista câştigătorilor Galei HR Club 2020:

Secţiunea Proiecte de Resurse Umane

  • Recrutare şi Selecţie: Orange România, cu proiectul “Wayfinders @ Orange”;
  • Managementul Performanţei şi al Recompensării: nu s-au acordat premii, deoarece nu au fost suficiente proiecte înscrise în acest an;
  • Formare şi Dezvoltare: Banca Transilvania, cu proiectul “Program de re-skilling pentru angajaţii non-IT din Grupul Financiar Banca Transilvania”; Holcim România, cu proiectul “REAL”, şi Unilever South Central Europe, cu proiectul “Power of Moments”;
  • Strategie de Resurse Umane: MOL România, cu proiectul “Transformarea culturală în MOL România”; Raiffeisen Bank, cu proiectul “Chatbot HR”, şi Solina Romania, cu proiectul “CULTURAL FIT – We are more than connected, we are united”.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Secţiunea Management General

  • Managerul Anului: Martin Thiollier, Vice President Marketing and Sales Europe Central South – Michelin Romania;
  • Echipa CEO-HR a anului – companii cu mai puţin de 499 angajaţi: Florin Ciprian Grădinariu & Oana Piper (Solina Romania), cu proiectul “Fie să renască”!;
  • Echipa CEO-HR a anului – companii cu peste 500 de angajaţi: Ramona Jurubiţă & Mădălina Racoviţan (KPMG Romania & Moldova), cu proiectul “Meaningful conversations”.

Premii speciale

  • Premiile speciale ale juriului: Arctic, pentru proiectul “Digitalizare & upskilling în contextul de business al fabricilor viitorului”, şi Cemacon, pentru proiectul “PISC – Performanţă. Inovaţie. Strategie. Competenţă.”;
  • Premiile Generaţiei Z: Banca Transilvania, pentru proiectul “Program de re-skilling pentru angajaţii non-IT din Grupul Financiar Banca Transilvania”, şi Zentiva, pentru proiectul “Zentiva University Z Generation – program de internship”.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Mai multe detalii despre câştigători pot fi găsite aici.

Parteneri anuali: Romanian Software; Trend

Partner on legal matters: Filip & Company

Parteneri premiu: Regina Maria; Speakings

Parteneri: Alexandrion Group; Dr. Pendl & Dr. Piswanger; FAN Courier; Hatwit; IziDoc; Rompetrol

Parteneri media: Biz; Cariere; HR Manager

Susţinători media: AngajatorulMeu.ro; Manager Express; Portal HR

HR Club este asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România. Înfiinţat în 2004, are misiunea de a încuraja dezvoltarea resurselor umane, prin sprijinirea şi promovarea celor mai bune practici în domeniu. Are peste 450 de membri, din peste 300 de organizaţii ce activează în principalele industrii din România, și este membru al Asociaţiei Europene pentru Managementul Oamenilor (EAPM) şi al Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor din Domeniul Managementului Oamenilor (WFPMA).

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share