IAB România, asociația industriei de marketing și publicitate online, are o nouă conducere

de A M

Gabriel Pătru, Founder Therefour – Brand strategists, revine în rolul de președinte al IAB România, pe care l-a ocupat și între 2017 și 2020. Noul vicepreședinte este Andrei Dragu, COO V8 Interactive.

Alături de cei doi, din Consiliul Director al asociației, pentru mandatul 2022-2024, fac parte Ionuț Munteanu (Founding Partner WebDigital), Doina Radicof (Sales Director Teads), Alexandra Constantinescu (Programmatic Director GroupM), Cristian China-Birta (Managing Partner Kooperativa 2.0), Raluca Radu (Founder & CEO MTH Digital), Alexandra Caciur (Head Of Data & Business Intelligence Digitas – Publicis Groupe) și Ciprian Susanu (Owner & General Manager Dare Digital).

Angajamentul dezvoltării proiectelor educaționale dedicate mediului digital a reprezentat un factor motivant pentru majoritatea celor care au candidat pentru locurile vacante din Consiliu Director. Această componentă a prezentat un interes deosebit printre membrii asociației și a accentuat nevoia industriei pentru astfel de programe. Astfel, a fost consolidat un obiectiv prioritar comun între membrii Asociației pentru următorii ani.

Proiectele IAB Romania, propuse pentru acest an, se vor centraliza în jurul a două direcții strategice: susținerea membrilor și dezvoltarea industriei (prin proiecte precum ROADS, Codul de bune practici și certificarea de bune practici în Influencer Marketing și proiecte educaționale) și vizibilitate la nivel de marcomm, pentru asociație și pentru membrii săi. În mandatul 2022-2024, IAB Romania continuă pe linia de consolidare a asociației drept un organism de autoreglementare și dezvoltare a ecosistemului de comunicare digital-tehnologic în România.

„Avem unul dintre cele mai coezive și puternice consilii directoare din ultimii ani și o direcție strategică clar conturată, cu cel puțin un proiect sustenabil și de succes. Fac apel către colegii din industrie să susțină și să se implice în activ în proiecte. Este o rețetă probată pentru a ne asigura un ecosistem online sănătos, în care să creștem performanța și să avem rezultate pe măsură”, spune noul președinte al asociației.

IAB MIXX Awards va fi în continuare consolidat ca etalon al industriei digitale din punct de vedere creativitate și bune practici în coordonarea vicepreședintelui Andrei Dragu, Event Director MIXX Awards România.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.